Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Oportunităţi de finanţare din fonduri europene de peste 1,7 miliarde euro în Programul Sănătate

”Anul acesta este un an crucial pentru sistemul de sănătate din România, care vine cu 97 de apeluri de finanţare prin Programul Sănătate, de peste 1,7 miliarde euro. Sunt peste 250 milioane de euro investiţi în screening, pentru depistarea precoce a bolilor grave, peste 200 milioane de euro în oncologie, pentru ca pacienţii cu cancer să aibă acces la tratamente moderne, peste 200 milioane de euro pentru tratarea pacienţilor în stare critică, secţiile de Terapie Intensivă (ATI) şi centrele pentru mari arşi, astfel încât spitalele să fie mai bine echipate pentru urgenţe. În final, sunt fonduri care înseamnă spitale mai sigure, tratamente mai rapide şi servicii medicale mai aproape de oameni”, a subliniat ministrul Marcel Boloş, citat, miercuri, într-un comunicat de presă transmis de către reprezentanţii MIPE.

Potrivit documentului citat, peste 672.000 de oameni vor beneficia, datorită fondurilor europene, de programe de screening în vederea diagnosticării din timp a afecţiunilor oncologice sau a bolilor transmisibile.

”Alte investiţii vor viza infrastructura şi serviciile medicale din România, punând accent pe creşterea accesibilităţii şi calităţii actului medical la toate nivelurile. Programul vizează dezvoltarea unui sistem medical modern şi eficient, de la prevenţie şi diagnostic până la tratament, prin investiţii în infrastructură, digitalizare şi dezvoltarea competenţelor profesioniştilor din sănătate”, a mai transmis MIPE.

Potrivit datelor transmise de către instituţia citată, aproximativ 228 de beneficiari direcţi, incluzând spitale, institute de sănătate publică şi autorităţi publice centrale şi locale, vor primi finanţare pentru modernizarea şi extinderea serviciilor medicale.

Finanţarea pentru dezvoltarea infrastructurii medicale va cuprinde:

  • Dotarea şi modernizarea a 56 de cabinete de medicină de familie şi cabinete şcolare;

  • Crearea unei reţele de 36 unităţi mobile pentru distribuţia vaccinurilor;

  • Dezvoltarea a 23 de unităţi pentru îngrijiri paliative;

  • Înfiinţarea şi echiparea a 19 centre de sănătate mintală;

  • Operaţionalizarea a 12 centre regionale de genetică şi expertiză pentru boli rare;

  • Modernizarea a 9 centre de transfuzie sanguină;

  • Crearea a 5 unităţi specializate pentru pacienţi critici cu patologie vasculară cerebrală acută;

  • Înfiinţarea a 2 unităţi pentru tratarea marilor arşi şi a unui centru de protonoterapie.

Un accent special este pus pe prevenţie şi dezvoltarea resurselor umane:

  • 672.000 de persoane vor beneficia de programe de screening;

  • 300 de campanii de informare şi conştientizare vor fi realizate;

  • Peste 30.000 de profesionişti din domeniul medical vor beneficia de programe de formare.

”Toate aceste investiţii asigură implicarea tuturor actorilor relevanţi pentru a răspunde nevoilor de sănătate la nivel regional şi local, iar implementarea acestor proiecte va fi monitorizată îndeaproape pentru a asigura atingerea obiectivelor şi maximizarea impactului investiţiilor europene în sistemul de sănătate românesc”, se mai aratăm în comunicatul de presă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Poliția din Austria e în alertă: Ghicitoarea Mariana M a țepuit o femeie cu 730.000 de euro

Câți suporteri FCSB merg la Salonic. Ultima dată s-a lăsat cu scandal. Mai mulți fani au ajuns la închisoare