Ministerul Justiţiei: Peste 20 de licitaţii active pe site-urile ANABI la preţuri competitive / Cu fiecare bun achiziţionat poţi contribui la măsuri de prevenire a criminalităţii / Ce este Mecanismul National de Susţinere a Prevenirii Criminalităţii

Ministerul Justiţiei anunţă că sunt peste 20 de licitaţii active pe site-urile ANABI la preţuri competitive, stabilite de specialişti. Instituţia precizează că, prin cumpărarea acestor produse, se poate contribui la măsuri de prevenire a criminalităţii.

”Peste 20 de licitaţii active pe site-urile la preţuri competitive stabilite de evaluatori independenţi, acreditaţi ANEVAR”, a transmis Ministerul Justiţiei. De ce e importantă achiziţia unui asemenea bun? Cu fiecare bun sechestrat achiziţionat poţi contribui la măsuri de prevenire a criminalităţii, educaţie juridică sau de protecţie a victimelor”, a trqansmis Ministerul Justiţiei.

Instituţia reaminteşte că săptămâna aceasta, prin mecanismul de prevenire a criminalităţii, a fost aprobat primul voucher pentru sprijinirea victimelor infracţiunilor. Victima a primit un avans din suma totală de 18.000 lei, pentru a acoperi nevoile urgente, precum cazare, hrană, transport şi medicamente.

Potrivit autorităţilor, sumele obţinute de ANABI din valorificări sunt administrate eficient până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

”În cazul dispunerii măsurii confiscării speciale sau extinse, 50 % din activele confiscate sunt direcţionate spre Mecanismul Naţional de Susţinere a Prevenirii Criminalităţii”m, a precizat ANABI.

Mecanismul National de Susţinere a Prevenirii Criminalităţii reprezintă cadrul instituţional şi financiar prin intermediul căruia se asigură:

a) alocarea de resurse în vederea implementării de activităţi şi proiecte care au ca obiective: educaţia juridică, prevenirea criminalităţii, asistenţa şi protecţia victimelor infracţiunilor, precum şi consolidarea capacităţii administrative, inclusiv logistice, a instituţiilor competente să identifice, să administreze sau să valorifice bunuri sechestrate;

b) facilitarea accesului victimelor infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare, la compensaţii echitabile şi corespunzătoare prejudiciilor suferite.

”Mecanismul se constituie prin suplimentarea anuală a bugetelor ordonatorilor principali de credite ai autorităţilor publice prevăzute mai jos, cu sumele reprezentând 50% din sumele de bani confiscate în proceduri penale, 50% din sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor confiscate în proceduri penale, precum şi 50% din sumele de bani obţinute din executarea hotărârilor de confiscare prin echivalent în proceduri penale, rămase după acoperirea cheltuielilor de valorificare, a deducerii sumelor care fac obiectul distribuirii internaţionale de către ANABI, precum şi a altor reţineri, potrivit legii”, precizează ANABI.

Sumele din mecanism se alocă astfel:

a) 20% pentru Ministerul Educaţiei;

b) 20% pentru Ministerul Sănătăţii;

c) 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne;

d) 15% pentru Ministerul Public;

e) 15% pentru Ministerul Justiţiei;

f) 15% pentru Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, în vederea finanţării nerambursabile a proiectelor propuse de asociaţii şi fundaţii cu obiect de activitate în domeniul asistenţei şi protecţiei victimelor şi asistenţei sociale.”

 

 

 

Trump, pe platforma Truth Social: Joe Biden nu a fost potrivit pentru a candida la preşedinţie, şi cu siguranţă nu este potrivit pentru a servi – şi nu a fost niciodată!

Barcelona va majora taxa turistică pentru pasagerii navelor de croazieră, spune primarul oraşului