Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) anunță semnarea contractul de finanțare pentru proiectul ‘Consolidarea sistemului național de gestiune și monitorizare a speciilor de păsări din România’ , cu o valoare totală de peste 49 milioane de lei.
Potrivit ministerului de resort, din valoarea totală alocată proiectului, 41,7 milioane de lei reprezintă cofinanțare din partea Uniunii Europene (UE).
‘Proiectul se va desfășura în perioada 2025-2029 și este finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Obiectivul principal este îmbunătățirea sistemului național de monitorizare și raportare a speciilor de păsări de interes comunitar, astfel încât România să dispună de informații complete și actualizate privind starea lor de conservare’, a precizat MMAP, pe pagina de Facebook a instituției.
În cadrul proiectului sunt prevăzute acțiuni, precum: monitorizarea în teren a speciilor de păsări de interes comunitar; colectarea și analiza datelor la nivel național; elaborarea Raportului de țară privind starea de conservare a speciilor; dezvoltarea unor măsuri de conservare pentru speciile aflate în risc; activități de informare și de conștientizare dedicate publicului.
‘România găzduiește unele dintre cele mai importante populații de păsări sălbatice din Europa, iar protejarea acestora contribuie la menținerea echilibrului ecosistemelor și la conservarea biodiversității pentru generațiile viitoare. Prin acest proiect, România își consolidează capacitatea de monitorizare a biodiversității și își îndeplinește obligațiile asumate la nivel european privind protecția speciilor de păsări și a habitatelor naturale. Natura nu poate fi protejată fără date corecte și fără monitorizare constantă. De aceea, investim în cunoaștere, cercetare și conservare, pentru a proteja speciile de păsări și patrimoniul natural al României, în acord cu standardele europene’, a transmis Ministerul Mediului.


