in ,

Ministerul Sănătăţii: ​Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din Sănătate se prelungeşte până la 15 august 2026

Ministerul Sănătăţii: ​Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din Sănătate se prelungeşte până la 15 august 2026

Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri seară, că termenul de implementare pentru proiectele PNRR din Sănătate se prelungeşte până la 15 august 2026, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

“În această seară a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, care stabileşte un termen extins, respectiv 15 august 2026, pentru finalizarea investiţiilor finanţate din PNRR pe componentele de Digitalizare şi Sănătate. Actul normativ prevede şi o excepţie pentru beneficiarii care vor avea nevoie de timp suplimentar şi care vor putea solicita, în baza legii, o prelungire maximă a activităţilor până la data de 31 august 2026”, anunţă, vineri seară, Ministerul Sănătăţii.

​Instituţia precizează că “depune toate eforturile pentru a asigura un cadru unitar, predictibil şi coerent în derularea contractelor de finanţare, astfel încât toate cele 1.200 de proiecte de investiţii în spitale, echipamente medicale şi sisteme digitale pe care le gestionează în portofoliu să fie finalizate cu succes şi la timp, în beneficiul direct al pacienţilor”.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Un judecător american dispune eliminarea numelui lui Trump de pe faţada Centrului Kennedy

Un judecător american dispune eliminarea numelui lui Trump de pe faţada Centrului Kennedy

Meciul Dinamo – FCSB: Jandarmeria Capitalei – Cinci acte de sesizare a organelor de urmărire penală, 21 de sancţiuni contravenţionale / Au primit sancţiuni şi gruparea gazdă şi firma de pază

Meciul Dinamo – FCSB: Jandarmeria Capitalei – Cinci acte de sesizare a organelor de urmărire penală, 21 de sancţiuni contravenţionale / Au primit sancţiuni şi gruparea gazdă şi firma de pază