Rachel Reeves va lansa în cursul acestei reuniuni un apel la edificarea de relaţii bazate pe „încredere, respect reciproc şi pragmatism”, potrivit acestui comunicat.
În discursul său, ministrul britanic va sublinia importanţa „eliminării barierelor în calea comerţului, creării de oportunităţi de investiţii şi ajutorării întreprinderilor (britanice şi europene) pentru a vinde pe pieţele” UE şi ale Regatului Unit.
De la venirea la putere în iulie, guvernul laburist lucrează la „resetarea” relaţiilor dintre UE şi Regatul Unit, după ani de tensiuni sub conservatori din cauza Brexit-ului.
Premierul britanic, Keir Starmer, s-a întâlnit la începutul lunii octombrie la Bruxelles cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
El a promis atunci o relaţie „mai constructivă” cu Uniunea Europeană. Cu toate acestea, el a exclus aderarea la piaţa unică, la uniunea vamală sau restabilirea libertăţii de circulaţie.
Luni, Rachel Reeves va vorbi despre „trei domenii cheie” ale relaţiei dintre Bruxelles şi Londra: „provocări comune, printre care războiul din Ucraina”, „apărarea comerţului liber” şi consolidarea parteneriatelor economice bilaterale.
Ministrul britanic va avea discuţii bilaterale cu unii dintre omologii săi europeni, potrivit comunicatului.
La rândul său, Keir Starmer va vizita luni Emiratele Arabe Unite şi apoi Arabia Saudită, cu scopul de a atrage investiţii în Regatul Unit din aceste state bogate în petrol.
După Bruxelles, Rachel Reeves va merge la Beijing la începutul anului viitor, a mai indicat Trezoreria britanică.