Ministrul Cseke Attila provoacă cutremur în administrația locală: Se reduce numărul de posturi cu 20%. Nu se taie peste tot la fel

#image_title

Cseke Attila (UDMR), ministrul Dezvoltării, a vorbit luni, pe B1 TV, despre reforma în administrația publica locala, reformă care este prevăzută în pachetul doi de măsuri fiscale, ce va fi curând pus în aplicare.

Cseke Attila a afirmat că în câteva zile Ministerul Dezvoltării va pune în dezbatere publică partea sa de text din pachetul 2, „care cuprinde foarte multe măsuri”.

„Eu cred că în această lună ar trebui ca acest pachet să iasă aprobat din Parlament”, a precizat ministrul.

„Sunt prevăzute propuneri de reducere a personalului bugetar pe partea autorități ale administrației publice locale. E nevoie de eficientizare și la autoritățile locale, și la cele centrale. Pe partea centrală, la ministere și structurile subordonate ministerelor, vor trebui luate măsuri.

În programul de guvernare e prevăzută o reducere cu 20% a numărului de posturi în administrația publică, centrală sau locală, și-n discuțiile pe care le-am avut cu administrația locală se conturează această idee de reducere a numărului de posturi cu 20%.

E o propunere care s-ar aplica pe Ordonanța 63/2010, care stabilește limitele minimale și maximale de posturi, în funcție de gradul localității: comună, oraș, municipiu… și-n limita numărului de populație.

Avantajul acestui sistem e că nu taie de la toată lumea la fel. Unde s-a gestionat eficient activitatea și organigrama nu e complet folosită, această reducere s-ar putea să nu determine obligatoriu eliberarea din funcție. Dar unde organigrama e plină și eficiența a lăsat de dorit, acolo va fi nevoie de reorganizare”, a explicat ministrul Dezvoltării.

Se ascut săbiile în lupta pentru fotoliul lui Nicușor Dan. Gabriela Firea, față în față cu Anca Alexandrescu? ‘Cred că este total nepotrivit, chiar sfidător’

Românii, Guvernul și Magistrații – Și viața e grea, dar și noi suntem proști