Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor.
‘În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desfășurarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist, Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului sau recorectarea tezelor. Aceeași concluzie se aplică și în cazul centrelor universitare în care, la proba scrisă a examenului de specialitate în cardiologie, procentul candidaților declarați admiși s-a situat sub media națională. Din analiza răspunsurilor primite, un singur centru a propus organizarea unei sesiuni suplimentare de examen, variantă care poate fi luată în calcul și analizată în continuare’, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății, transmis, vineri, AGERPRES.
Ministerul Sănătății amintește că, în cadrul acestui examen, îi revine responsabilitatea de a asigura logistica necesară și cadrul juridic pentru desfășurarea în bune condiții a sesiunii, în timp ce elaborarea subiectelor și a baremurilor de corectare intră în atribuțiile cadrelor didactice implicate în procesul de examinare.
‘Nu avem elemente care să justifice reluarea examenului sau recorectarea tezelor. Propunerea unui singur centru privind organizarea unei sesiuni suplimentare poate fi analizată. Considerăm că cei îndreptățiți să se pronunțe sunt conducerile universităților de medicină și farmacie, precum și cei din cadrul Societății Române de Cardiologie, care trebuie să își exprime punctul de vedere profesional cu privire la corectitudinea subiectelor și a baremelor, precum și la eventualele măsuri, astfel încât orice decizie să fie fundamentată pe argumente profesionale și pe respectarea cadrului legal’, a afirmat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
La specialitatea cardiologie, rata de promovabilitate la nivel național a examenului a fost de peste 60%. Din 172 de medici rezidenți înscriși la examen, 103 candidați au trecut examenul.
Începând cu sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026, examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist s-a desfășurat conform unor noi reguli de organizare, în concordanță cu prevederile OG 44/2024. Principala modificare a constat în introducerea unui sistem unitar de evaluare a probei scrise, bazat pe subiecte unice la nivel național.


