Ministrul de Externe al Singapore, Vivian Balakrishnan, a avertizat că tensiunile actuale din Strâmtoarea Ormuz ar putea reprezenta doar ”un exerciţiu preliminar” pentru un scenariu mult mai amplu, în cazul unui conflict între Statele Unite şi China în Pacific, transmite CNBC.
Declaraţia a fost făcută în cadrul evenimentului CNBC CONVERGE LIVE, unde oficialul a subliniat că ceea ce se întâmplă în prezent în Ormuz oferă o imagine despre riscurile geopolitice globale, în special în zonele-cheie de tranzit.
Balakrishnan a explicat că Singapore menţine relaţii solide atât cu Washingtonul, cât şi cu Beijingul şi nu intenţionează să aleagă între cele două puteri. Statele Unite sunt cel mai mare investitor străin în Singapore, cu aproximativ 6.000 de companii americane prezente în oraş-stat, în timp ce China este principalul partener comercial şi, totodată, cea mai importantă destinaţie pentru investiţiile externe ale Singapore.
”Refuzăm să alegem. Ne ghidăm după interesul naţional pe termen lung şi, dacă este nevoie să spunem nu Washingtonului sau Beijingului, nu ezităm”, a declarat oficialul.
În contextul conflictului din Orientul Mijlociu, ministrul a atras atenţia asupra importanţei punctelor strategice de tranzit maritim, subliniind că ”strâmtorile contează”. El a comparat situaţia din Ormuz cu Strâmtoarea Malacca, una dintre cele mai importante rute comerciale din lume, aflată sub influenţa Singapore, Malaeziei şi Indoneziei.
Balakrishnan a avertizat că există riscuri dacă statele ar începe să impună taxe de tranzit în astfel de puncte strategice, după ce Iranul a analizat o astfel de măsură pentru navele care traversează Ormuz. Totuşi, statele din regiunea Malacca au un interes comun în menţinerea liberului acces.
Oficialul a subliniat că Singapore îşi bazează politica pe Convenţia ONU asupra dreptului mării, care garantează libertatea de tranzit prin strâmtori şi interzice blocarea sau taxarea acestuia.
În final, ministrul a evidenţiat importanţa încrederii într-un context global marcat de tensiuni şi conflicte, inclusiv în Orientul Mijlociu şi Ucraina. Potrivit acestuia, predictibilitatea şi credibilitatea statelor devin esenţiale pentru stabilitatea economică şi geopolitică.



