in ,

Ministrul de finanțe german afirmă că sprijinul pentru #Ucraina vine cu așteptări legate de reforme politice

Ministrul de finanțe german afirmă că sprijinul pentru #Ucraina vine cu așteptări legate de reforme politice

Ministrul de finanțe german Lars Klingbeil a declarat joi că sprijinul țării sale pentru Ucraina este clar, dar vine alături de așteptări privind reforme politice, relatează Reuters.

‘Sprijinul nostru pentru Ucraina este clar. Nu există nicio ezitare în această privință. Dar există totodată așteptări clare față de guvernul ucrainean’, le-a spus Klingbeil jurnaliștilor, pe marginea reuniunilor FMI și Băncii Mondiale de la Bangkok.

‘Cred că există loc de îmbunătățiri’, a mai spus el.

‘Este de asemenea o chestiune de așteptări, deoarece trebuie să le explicam în mod repetat cetățenilor germani de ce sprijinul pentru Ucraina este atât de substanțial’, a adăugat el, având în vedere reducerile bugetare ale Germaniei.

UE a promis un ajutor de 45 de miliarde de euro (50 de miliarde de dolari) pentru Ucraina până în 2027, însă nevoile țării vor fi mult mai mari, iar UE depune eforturi pentru obținerea unui sprijin financiar din partea unor țări precum Norvegia, Elveția, Canada, Japonia și Regatul Unit.

Klingbeil a declarat că poartă discuții cu parteneri internaționali despre modul în care poate fi asigurată finanțarea Ucrainei, menționând angajamente din partea Australiei și Coreei de Sud, formulate în cadrul unor reuniuni joi la Bangkok.

‘Trebuie spus că acesta este un alt tip de angajament față de cel al europenilor, care sunt mult mai aproape din punct de vedere geografic’, a declarat Klingbeil.

‘Însă ambele țări au spus foarte clar că sprijinul lor pentru Ucraina va continua’, a mai spus ministrul german.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

CFR Călători: Nouă trenuri internaționale vor pleca mai devreme din Budapesta, în perioada 7 – 8 noiembrie

CFR Călători: Nouă trenuri internaționale vor pleca mai devreme din Budapesta, în perioada 7 – 8 noiembrie

Macron urmează să efectueze un turneu în Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar de luni şi până miercuri, pentru a a securiza aprovizionări cu ”motorină şi petrol” de la cele patru ţări de la Golful Persic