”Ceea ce pot să vă spun că s-a întâmplat până acum, în cel mai scurt timp de când au fost reclamate aceste practici, au fost identificate zeci de conturi care sunt parte a unor reţele mult mai complexe, iar toate acele reţele au fost eliminate, ca şi conţinut, de pe marile platforme, iar în momentul de faţă sunt în derulare alte zeci de investigaţii care au ca şi efect înlăturarea acestor conturi false şi a unor reţele de conturi false, precum şi deservirea lor către instituţiile de aplicare a legii”, a declarat Bogdan Ivan, luni seară, la B1TV.
”Zeci de conturi, parte din reţele foarte mari. Asta înseamnă că putem vorbi de sute sau chiar mii de conturi. Pentru că în clipa în care a fost identificată o reţea de astfel de conturi, ea face parte dintr-o reţea de 50 până la 500 de conturi. În clipa în care a fost eliminat un singur cont, s-a eliminat întreaga reţea din care face parte acel cont, cu IP-ul, iar odată ce s-a anihilat respectivul dispozitiv nu mai pot fi folosite niciodată pe aceste platforme pentru a face propagandă electorală oricui, în întreaga lume”, a precizat Ivan.
Ministrul Cercetării, Inovarii si Digitalizarii, Bogdan Ivan, a anunţat, joia trecută, că au fost descoperite zeci de conturi ale unor ”reţele organizate care încearcă să obţină continut ilegitim pentru a promova un anumit candidat”.
Ministrul preciza că toate aceste conturi au fost blocate.
IGPR a transmis că a fost deschis un dosar penal cu privire la posibile infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, înşelăciune şi comunicarea de informaţii false.
Solicitarea autorităţilor române către marile companii Meta şi TikTok a venit după ce au existat discuţii în spaţiul public cu privire la ferme de boţi care ar încerca să influenţeze alegerile din România.