Ministrul Economiei, despre Strategia privind industria de apărare: Cred că mai aşteptăm până săptămâna viitoare. Sper ca toate avizele să fie obţinute

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a declarat joi, după şedinţa de Guvern, despre Strategia privind industria de apărare, că mai aşteptăm până săptămâna viitoare, el arptând că speră ca toate avizele să fie obţinute în perioada următoare.

”Cred că mai aşteptăm până săptămâna viitoare. Sper ca toate avizele să fie obţinute. Mai sunt trei. Este parcursul firesc de avizare. Spre exemplu, procedura de mediu a durat o lună de zile pentru că este o procedură legală pe care a trebuit să o îndeplinim”, a declarat ministrul Economiei.

Ştefan Radu Oprea a precizat că au avizat toate instituţiile de forţă din statul român, Ministerul apărării, Ministerul Administraţiei şi internelor şi s-a obţinut săptămâna aceasta şi avizul de la Ministerul Finanţelor.

”Urmează Justiţia, CES şi apoi putem intra la vicepremier şi intrăm în guvern”, a completat Oprea.

Rusia spune că noua bază americană din Polonia creşte pericolul nuclear general şi anunţă că a inclus-o pe lista sa de potenţiale ţinte

FRG: Sabrina Maneca Voinea, Andrei Muntean şi Claudia Ristea, cei mai buni gimnaşti din acest an / Gala are loc în decembrie