Ministrul Educaţiei: Când medicii s-au plâns că salariile sunt mici, toţi am înţeles. Acum eu le spun că avem o problemă cu sistemul de educaţie. Dacă vor ca în şcoli copiii lor să fie educaţi de profesori buni, am nevoie de suportul celorlalte sisteme

Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine că profesorii nu sunt mulţumiţi de salarii şi pledează ca leafa unui debutant să atingă nivelul venitului mediu pe economie, care se ridică astăzi la puţin peste 5.000 de lei. Daniel David aminteşte că atunci când medicii şi asistentele medicale s-au plâns că au salarii mici, statul s-a mobilizat şi le-a oferit creşteri substanţiale pentru a nu mai pleca în străinătate. ”Acum, eu le spun celor din celelalte sisteme că avem o problemă cu sistemul de educaţie. Dacă vor ca în şcoli copiii lor să fie educaţi de profesori buni, am nevoie de suportul celorlalte sisteme, astfel încât să putem să avem salarii decente în zona educaţiei”, a cerut Daniel David.

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, dacă profesorii sunt mulţumiţi în acest moment de nivelul de salarizare. 

 
”Sigur că nu sunt mulţumiţi, nici eu nu sunt mulţumit. Noi trebuie să ne hotărâm în societatea noastră ce rol vrem să dăm educaţiei. Eu mă uit şi văd că de foarte mulţi ani mulţi oameni buni care termină universităţile nu intră în sistemul preuniversitar şi din cauza salarizării. Mai ales că cei care intră în sistem sunt de obicei tineri, sunt în faza în care vor să aibă o familie, să aibă un loc în care să locuiască, să aibă o viaţă decentă. Cu salariul pe care îl au, nu au un start bun în viaţă. Ăsta este adevărul. Şi atunci, ce trebuie să facem? Să avem o discuţie onestă între noi, să ne hotărâm care e rolul pe care vrem să-l dăm profesorului în societatea noastră, să pornim cu un salariu decent. Sunt de acord să punem indicatori, cum am şi eu în zona universitară, standarde minimale de performanţă. Adică eu dacă la trei ani nu am trei publicaţii ştiinţifice, mă cheamă rectorul şi mă întreabă: ”Ce faci, cu ce te mai ocupi?”. Şi dacă continuă acest lucru, începe să-mi reducă din salariu. Deci sunt standarde minime”, a explicat Daniel David. 
 

 
Ministrul Educaţiei a mai fost întrebat ce ar însemna un salariu decent în sistemul de educaţie. 
 
”Greu de spus. Uite, de exemplu, am văzut în ultimele discuţii, după greva care a avut loc în sistem, că sindicatele au discutat cu guvernul de atunci, cu ministrul de atunci, nu eram eu, faptul că un profesor debutant ar trebui să aibă cumva un salariu la nivelul venitului mediu pe economie (5.300 de lei – n.r.). Ar fi fost mulţumiţi cu această perspectivă, urmând că după aceea să fie indexat pe măsura calificării şi a vechimei. Dar eu cred că o altă discuţie e o corelare cu salariile din zona sănătăţii, fiindcă atunci când medicii şi asistentele medicale s-au plâns, pe bună dreptate, că salariile sunt mici, şi sistemul s-a plâns că medicii plecau în străinătate, noi toţi am înţeles că trebuie să mărim salariile acolo pentru a-i păstra în ţară şi a avea sisteme de sănătate eficiente. Ei, acum, eu le spun celor din celelalte sisteme că avem o problemă cu sistemul de educaţie. Dacă vor ca în şcoli copiii lor să fie educaţi de profesori buni, am nevoie de suportul celorlalte sisteme, astfel încât să putem să avem salarii decente în zona educaţiei, cerând şi performanţă. Repet, vor fi şi indicatori şi standarde de performanţă, dar trebuie să pornim de la salarii decente, corelate cu cele din sănătate, sigur, păstrând în această corelare numărul de ani de şcoală, cât ai studiat”, a conchis ministrul. 
 
În mai 2023, profesorii au declanşat o grevă generală în sistemul de învăţământ din România: au decalat unele probe la examenul de Bacalaureat, iar în plan politic au amânat rotaţia premierilor PNL-PSD (Marcel Ciolacu l-a înlocuit după grevă pe Nicolae Ciucă). După trei săptămâni de proteste şi două marşuri de amploare în Capitală, profesorii au obţinut salarii mai mari, de la 1 iunie 2023, cu aproximativ 25% pentru toate categoriile de angajaţi din educaţie. Astfel, un profesor debutant cu studii superioare, cu până într-un an experienţă, primeşte în prezent un salariu net de 3.157 lei, o creştere de 31,7% faţă de momentul dinaintea grevei. De asemenea, un profesor cu studii superioare, gradul didactic I şi peste 25 de ani experienţă, primeşte un salariu net de 4.968 lei. 
 
Salariul mediu lunar în România pentru anul 2025 este estimat la 5.355 de lei, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2025 şi proiecţia acesteia pe anii 2026-2028. Documentul a fost publicat de Guvern la finalul lunii ianuarie odată cu proiectul Legii bugetului pe 2025.

Guvernul SUA blochează accesul canadienilor la o bibliotecă situată pe graniţa cu Canada, care era un simbol al cooperării transfrontaliere

Câte şcoli cu toaletă în curte mai sunt în România. Ministrul Educaţiei: Am prins bani în buget pentru a schimba acest lucru – VIDEO