Ministrul Educaţiei: Dacă cineva vine să-mi ceară ore pe un model care ştim de atâţia ani că produce o zonă foarte mare de analfabetism funcţional, pentru mine este clar că acest model nu funcţionează

Ministrul Educaţiei şi Cercetării afirmă că nu doreşte să discute despre numărul de ore alocat unor materii sau altora, atât timp cât nu se schimbă metodele şi se pledează pentru menţinerea aceluiaşi sistem care produce analfabeţi funcţional. „Nu ai de ce să-mi ceri număr de ore pentru un astfel de model”, argumentează ministrul spunând că e nevoie de „regândirea modelelor”.

„Cu mine nimeni nu poate discuta pe număr de ore, v-am spus asta din prima zi. Aceste modele nu funcţionează. Cu mine oricine poate să discute despre noi modele prin care regândim anumite discipline la nivelul învăţământului liceal. Dacă cineva vine să-mi ceară ore pe un model care ştim de atâţia ani că nu funcţionează şi produce o zonă foarte mare de analfabetism funcţional, adică copiii intră inteligenţi şi creativi – asta o ştiu ca psiholog, prin comparaţie cu celelalte ţări, culturi – şi ies cu un nivel atât de scăzut în ceea ce priveşte competenţele pe care le ţintim în sistemul educaţional, pentru mine este clar că acest model nu funcţionează. Nu ai de ce să-mi ceri număr de ore pentru un astfel de model. Dacă vii cu un alt model, în care regândim lucrurile, inclusiv disciplinele cum sunt distribuite, şi după aceea te angajezi să te implici în pasul doi, pe un conţinut aerisit, iei în serios ceea ce spunem, cu 25% făcut altceva decât predare, da discut cu oricine”, a afirmat Daniel David, joi, într-o conferinţă de presă. 

El spune că de fiecare dată oficialii ministerului poartă discuţii cu cei implicaţi, dar niciodată nu discută numărul de ore alocat unei discipline sau alteia. 
David afirmă că principalul subiect al discuţiilor îl reprezintă „regândirea modelelor”, în condiţiile în care „încărcătura curriculară este uriaşă”. 
Daniel David constată că sunt profesori din zona preuniversitară „rămân ancoraţi în ceea ce se predă acum”. El explică faptul că noile planuri-cadru nu încearcă să asimileze  toate conţinuturile existente în acest moment, acestea fiind regândite în următoarea etapă.

George Vidican şi Andrei Chivulete arbitrează partidele de vineri, din Superliga

Garda Naţională de Mediu face verificări la Primăria Capitalei după ce s-au înregistrat depăşiri la indicatorii PM10 şi PM2.5 / Controlul vizează adoptarea de către municipalitate a unor măsuri care să ducă la creşterea calităţii aerului