Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, a semnalat, în cadrul emisiunii ”Viitor pentru România”, la Prima News, întârzieri majore în organizarea concursurilor pentru directori de şcoli, în ciuda faptului că legislaţia este în vigoare de mai mulţi ani.
„Deşi legea a apărut în 2023, nu avem nici profilul cerut de lege pentru managerul de unitate şcolară şi nici o metodologie aprobată pentru concursuri”, a declarat ministrul.
În prezent, multe funcţii de conducere sunt ocupate temporar, ceea ce afectează stabilitatea sistemului. „Nu cred că este bine pentru învăţământ să avem directori numiţi pe perioade intermediare. Trebuie să avem directori titulari, care să nu depindă de un pix”, a subliniat ministrul.
Funcţia de director, tot mai puţin atractivă
O altă problemă evidenţiată este scăderea atractivităţii funcţiei de director, inclusiv din cauza diferenţelor salariale. „S-a ajuns ca retribuţia pentru director să fie mai mică decât a unor colegi profesori”, a explicat Mihai Dimian, menţionând că situaţia generează nemulţumiri în sistem. Cu toate acestea, ministrul a insistat asupra dimensiunii de responsabilitate a funcţiei: „Este o onoare, o misiune şi o responsabilitate să conduci o comunitate.”
Inspectorate vs. direcţii: o reformă blocată
Un alt punct sensibil este reorganizarea inspectoratelor şcolare, prevăzută în lege, dar neimplementată. „Din 2023, suntem în 2026 şi nu a avut loc această mutare a responsabilităţilor”, a declarat ministrul. Legea prevede transformarea inspectoratelor în direcţii şi redistribuirea unor atribuţii, inclusiv către ARACIP, însă procesul este în întârziere.
Ministrul susţine că prioritatea este aplicarea legislaţiei existente înainte de noi modificări: „Dacă această lege a fost dezbătută şi aprobată, ar trebui să o punem în aplicare, să nu mai amânăm.”
Urmează schimbări: metodologii şi concursuri
Ministerul lucrează în prezent la finalizarea metodologiei pentru concursurile de directori şi inspectori, care urmează să fie supuse dezbaterii publice. „Finalizăm metodologia şi ne pregătim pentru concursurile de director”, a precizat Dimian.



