in

Ministrul Educaţiei Mihai Dimian: „Semnăm contractul colectiv de muncă pentru învăţământul universitar. Mizez pe dialog şi onestitate”

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian, a anunţat în cadrul emisiunii „Viitor pentru România”, de la Prima News, semnarea contractului colectiv de muncă pentru învăţământul universitar, subliniind importanţa unei relaţii bazate pe dialog cu sindicatele.

„În privinţa relaţiei cu sindicatele, sigur ea are un anumit istoric. Eu am avut tot timpul un dialog cu sindicatele, am acest dialog. Vom semna contractul colectiv de muncă pentru învăţământul universitar”, a declarat ministrul Educaţiei în exclusivitate la Prima News, în cadrul emisiunii „Viitor pentru România”.

Acesta a punctat că abordarea sa este una diferită, bazată pe „dialog şi onestitate”, chiar dacă tensiunile din trecut încă influenţează prezentul: „Sper ca din experienţele pe care le vom avea împreună să înţelegem această schimbare de abordare”.

Reforme prin paşi mici şi presiunea fondurilor PNRR

Mihai Dimian a subliniat că nu crede în reforme bruşte, ci într-o transformare graduală a sistemului: „Sunt un om al continuităţii, transformarea nu o fac prin reforme abrupte, ci prin îmbunătăţiri continue. Chiar paşi mici, aplicaţi pe o perioadă lungă de timp, creează transformări”.

O provocare majoră în acest moment este absorbţia fondurilor din PNRR. „Avem în acest an 1,2 miliarde de euro doar pentru Ministerul Educaţiei. Am absorbit circa jumătate din sumă până acum, mai avem aproximativ patru luni pentru restul”, a explicat ministrul.

În paralel, acesta a menţionat reforma infrastructurii şcolare şi nevoia de coordonare a iniţiativelor: „Să acţionăm împreună şi să punem iniţiativele disparate într-un singur scop”.

Verificări în plata drepturilor restante

Ministrul a abordat şi subiectul plăţilor restante din hotărâri judecătoreşti, explicând întârzierile prin necesitatea unor verificări suplimentare.

„Am văzut cazuri în care un contabil avea 90.000 de lei, o secretară 60.000 de lei, în timp ce foarte mulţi profesori aveau 2.000 – 3.000 de lei. Am vrut să verificăm că nu sunt erori de calcul”, a spus acesta.

În prezent, Ministerul a preciazt că desfăşoară acţiuni de audit în mai multe judeţe, urmând ca deciziile finale să fie luate pe baza acestor analize.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Constanţa: O persoană a murit şi alte trei au fost rănite în urma unui accident petrecut în zona Gura Dobrogei / Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri

Raportorul special al ONU pentru Afganistan, îngrijorat de un posibil dialog între UE și talibani pe tema deportării afganilor