in ,

Ministrul interimar al Apărării, despre o eventuală schimbare din funcţie a generalului Gheorghiţă Vlad: Nu suntem în situaţia în care s-a concluzionat că este cazul acum

Ministrul interimar al Apărării, despre o eventuală schimbare din funcţie a generalului Gheorghiţă Vlad: Nu suntem în situaţia în care s-a concluzionat că este cazul acum

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, afirmă, referindu-se la o eventuală schimbare din funcţie a generalului Gheorghiţă Vlad, că nu ”s-a concluzionat” că este cazul să se discute despre demersuri în acest sens. Miruţă spune că proiectele derulate prin programul SAFE nu sunt afectate de ancheta DNA care îl vizează pe şeful Statului Major al Armatei.

“Evident că ştiu despre situaţie, este o situaţie neplăcută pentru Armata Română. Vom avea o analiză, împreună cu domnul preşedinte, pe care l-am informat despre această situaţie, cel mai probabil în perioada următoare”, a declarat Radu Miruţă, marţi, la Antena 3.
Întrebat dacă, în opinia sa, este nevoie ca CSAT să ia în discuţie situaţia şefului Armatei, ministrul interimar al Apărării a răspuns: “Cred că e nevoie de o analiză asupra situaţiei actuale, noi nu interferăm cu ce face justiţia, însă trebuie făcută o analiză pe cum arată lucrurile acum şi această analiză trebuie să fie făcută, în perspectiva mea, coordonat de preşedintele României”.
În ceea ce priveşte o schimbare din funcţie a şefului Statului Major al Armatei, Radu Miruţă a spus: “Nu suntem în situaţia în care s-a concluzionat că este cazul acum”.
Ministrul interimar al Apărării a declarat că ancheta DNA nu are legătură cu proiectele derulate prin programul SAFE, acestea fiind derulate de către structuri din cadrul ministerului de resort şi nefiind semnate de către Gheorghiţă Vlad.
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a fost audiat marţi, la DNA militar. MApN a transmis că DNA desfăşoară activităţi specifice de verificare, iar Statul Major al Apărării cooperează pe deplin cu autorităţile abilitate. Conform DNA, Gheorghiţă Vlad este suspectat de complicitate la uzurparea funcţiei, într-un dosar privind emiterea unui ordin în baza căruia numărul locurilor finanţate de la buget pentru Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, a fost suplimentat cu 20, beneficiari fiind candidaţi admişi iniţial pe locurile cu taxă. Conform DNA, urma ca, “la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidaţi să fie încadraţi pe posturi de ofiţer, la Ministerul Apărării Naţionale”.
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a respins acuzaţiile aduse de DNA, susţinând că nu a comis nicio faptă de corupţie şi nu a fost implicat în astfel de fapte. “Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor şi a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puţin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzaţii”, a arătat el.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cazul șefului SMAp/ Miruță: E o situație neplăcută pentru Armată; vom avea o analiză împreună cu președintele

Cazul șefului SMAp/ Miruță: E o situație neplăcută pentru Armată; vom avea o analiză împreună cu președintele

OMS scade drastic numărul cazurilor suspecte de ebola în R.D.Congo şi Uganda, de la 906 la 116 şi creşte numărul cazurilor confirmate de la 134 la 330. Anunţă 49 de morţi şi şase vindecări

OMS scade drastic numărul cazurilor suspecte de ebola în R.D.Congo şi Uganda, de la 906 la 116 şi creşte numărul cazurilor confirmate de la 134 la 330. Anunţă 49 de morţi şi şase vindecări