Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri, la Constanța, referitor la nemulțumirea turiștilor cu privire la plajele care au fost prea mult lărgite și nisipul nu mai este fin, fiind plin de scoici sparte, că nu crede că proiectul a fost oportun așa cum a fost gândit și implementat, căutându-se soluții pentru îmbunătățirea măcar a unor fâșii de plajă.
Potrivit Dianei Buzoianu, era nevoie de un proiect pentru evitarea diminuării plajelor prin eroziune, dar ‘nu la nivelul la care a fost făcut’, plaja fiind în prezent ca ‘un deșert’.
‘Da, avem acest fenomen de eroziune a plajelor și era nevoie de un proiect, dar nu cred că era nevoie la nivelul la care a fost făcut. Noi vedem că avem acum, practic, un deșert până să ajungem la apă. (…) Eu cred că nu trebuia făcut la modul la care a fost făcut, dar proiectul este pe ultimii metri (…), nu mai avem cum să ne întoarcem acum, pentru că este la 95-99% finalizat. Dacă mă întrebați pe mine, nu cred că a fost oportun așa cum a fost gândit și implementat’, a răspuns ministrul Mediului, într-o conferință de presă, la o întrebare adresată pe acest subiect.
Ea a fost întrebată cine răspunde pentru acest ‘sabotaj’ al litoralului românesc.
‘Nu am eu un răspuns referitor la cine este omul răspunzător pentru modul în care a fost gândită oportunitatea acestui proiect. Ce vă pot spune este că noi încercăm să creăm condițiile necesare prin creșterea capacității de a face curățenie pe plaje (…) anul acesta zonele cu alge sunt mult mai puține, în fiecare seară încercăm să le curățăm, sunt echipele pe teren și curăță, noi de aceste aspecte ne putem ocupa. De mărunțit nisipul pentru a fi din nou fin la nivelul calității la care era anterior nu vă pot da un răspuns favorabil’, a afirmat Buzoianu.
Ministrul Mediului a spus că, împreună cu Ordinul Arhitecților, se încearcă ca fâșii de plajă ai aibă zone de umbră, cu utilități, cu beach-baruri, cu șezlonguri, precum și o zonă liberă.
‘E adevărat, este o problemă identificată, dar eu mă pot focusa pe ce putem noi să facem mai departe, să avem aceste discuții cu Ordinul Arhitecților, măcar să avem pe zone, să gândim pe zone plaja. Ceea ce încercăm să facem este să gândim fiecare fâșie de plajă cu niște funcționalități separate, astfel încât oamenii, chiar dacă sunt plajele foarte lărgite, să aibă acces la diverse servicii (…). Asta înseamnă că fiecare fâșie de plajă, în mod normal, după ce apare ghidul aprobat de Ordinul Arhitecților asumat de către minister, fiecare fâșie de plajă va avea ca recomandare să aibă o zonă de umbră, ceea ce acum nu există, o zonă de utilități, o zonă de beach-baruri, o zonă de șezlonguri și o zonă liberă’, a declarat aceasta.
Buzoianu a mai afirmat, referitor la lucrările de înnisipare a plajelor, că prestatorul de servicii a respectat condițiile care au fost stabilite de autorități în momentul în care a participat la licitație.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a avut vineri o întâlnire de lucru la sediul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral privind măsurile luate de reprezentanții acestei instituții în sezonul estival, pe litoralul românesc.


