Ministrul Radu Marinescu analizează cazul Georgescu: Acuzațiile sunt grave. Înțeleg că deja există probe solide

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a făcut o serie de declarații joi, pentru B1 TV, despre cazul Călin Georgescu.

Fostul candidat la prezidențiale se află sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de șase infracțiuni, între care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob și promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

„Cred că unica cheie în care ar trebui să-l vedem (acest dosar) e aceea a unui act de justiție care e în desfășurare și care trebuie să se realizeze obiectiv, imparțial și cu asigurarea tuturor garanțiilor necesare pentru aflarea adevărului, inclusiv garanțiile privitoare la drepturile și libertățile individuale. Deci ca un act în justiție aflat în desfășurare”, a declarat Radu Marinescu.

Despre informațiile că în dosar e anchetat și un magistrat, care ar fi avut rolul să-l ajute pe Georgescu, ministrul a spus: „Ar fi foarte grav dacă această situație ar fi una reală și dacă se va confirma în urma investigației care se desfășoară. Ca ministru al Justiției, am spus și spun și acum că nu voi interveni în conținutul sau în desfășurarea unor investigații penale, tocmai pentru că respect foarte mult principiul independenței și imparțialității magistraților. Dar cu siguranță că dacă o astfel de ipoteză se confirmă, va fi necesar să identificăm măsurile adecvate prin comunicare cu toți factorii din mediu judiciar, ca astfel de situații să fie evitate în viitor. E îngrijorător, vom vedea ce ne relevează ancheta în desfășurare”.

Acesta a mai precizat că legea trebuie aplicată deplin, corect și imparțial și că avem nevoie de adevăr în legătură cu această situație, care a generat multe îngrijorări în societate.

„Din perspectiva acuzațiilor, așa cum sunt prezentate de Parchetul General, ele sunt grave. În societatea românească de mai mult timp există din toate părțile o solicitare să apară probe. Practic, această anchetă, cum a arătat și dl premier, va trebui să arate dacă există acele probe, dacă se confirmă aceste acuzații și astfel să arătăm că România are un sistem de drept eficace, responsabil, funcțional. Important e ca actul de justiție să fie corect și să se confirme sau să se infirme aceste acuzații pe bază de probe solide”.

Ministrul Justiției i-a îndemnat apoi pe români „să aibă încredere în actul de justiție, că acest act de justiție trebuie să fie unul total depolitizat, bazat doar pe competența magistraturii și pe eforturile care se fac, cu respectarea legii, de a se administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea acuzatului”.

„Înțeleg că deja există probe solide, atât timp cât s-au formulat acuzații în materie penală și au fost puse sub acuzare persoane”, a mai precizat Radu Marinescu.

Întrebat dacă ar mai putea avea Călin Georgescu dreptul de a candida, ministrul Justiției a răspuns: „Consider că orice cetățean care întrunește condițiile legale are dreptul de a candida. Ca om politic, consider că o victorie politică trebuie să fie constatată electoral, adică la urne.

Dacă există consecințe judiciare, ele vor fi stabilite de organele în drept. Eu, ca ministru al Justiției, sub nicio formă nu pot specula asupra perspectivelor electorale ale oricărui candidat care acum ar fi supus unei proceduri judiciare”.

Zelenski se întâlneşte la Dublin, în drumul său spre SUA, cu premierul irlandez Micheal Martin

Avertismentul șefei ÎCCJ în plin scandal Georgescu: În justiție e importantă și imaginea în societate