in ,

Mirabela Grădinaru, la Curtea de Apel București într-un proces legat de un proiect imobiliar

Mirabela Grădinaru, la Curtea de Apel București într-un proces legat de un proiect imobiliar

Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, s-a prezentat luni dimineața la Curtea de Apel București într-un proces legat de un proiect imobiliar.

Mirabela Grădinaru a stat în sala de judecată doar câteva minute, iar la plecare nu a dorit să ofere informații despre motivul prezenței sale la Curtea de Apel București.

Cel mai probabil, Mirabela Grădinaru a venit în instanță într-un proces în care este implicată Asociația S.O.S. Orașul, un ONG pe care l-a înființat, și care avea luni termen de judecată la Secția de contencios administrativ.

Conform portalului instanțelor de judecată, procesul a fost deschis de două ONG-uri: Asociația pentru conservarea integrată a Patrimoniului Natural și Cultural și Asociația S.O.S. Orașul, iar pârâți sunt Consiliul General al Municipiului București, Primăria Sectorului 1 și One Peninsula SRL.

Dosarul are ca obiect anularea unei autorizații de construire emise în septembrie 2022 de primarul Sectorului 1 pentru proiectul imobiliar One Peninsula, situat la Intrarea Navigatorilor nr. 15, Sector 1.

Procesul se află în faza de recurs, după ce solicitarea celor două asociații a fost respinsă de Tribunalul București în iulie 2024.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tenis: Maja Chwalinskaia a făcut un salt de 93 de locuri în clasamentul WTA

Tenis: Maja Chwalinskaia a făcut un salt de 93 de locuri în clasamentul WTA

Angajații din MIPE continuă protestele față de măsurile de restructurare și tăiere a veniturilor (sindicat)

Angajații din MIPE continuă protestele față de măsurile de restructurare și tăiere a veniturilor (sindicat)