Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, anunţă, miercuri seară, că a convocat o nouă sesiune extraordinară a Senatului, în perioada 4-6 august.
“În această seară, am convocat o nouă sesiune extraordinară a Senatului, în perioada 4-6 august. Pe ordinea de zi se va afla proiectul de lege pentru aprobarea Strategiei Naţionale pentru Conservarea Biodiversităţii – jalon esenţial în PNRR, cu o valoare de aproximativ 1 miliard de euro”, anunţă, miercuri seară, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean. într-un mesaj pe Facebook.
Potrivit acestuia, joi, la ora 16, Senatul se reuneşte din nou în plen pentru a vota proiectele aflate pe ordinea de zi, inclusiv jaloanele PNRR adoptate miercuri de Camera Deputaţilor în calitate de primă cameră sesizată.
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, marţi, că a fost depus în Parlament un proiect de lege referitor la Strategia privind conservarea biodiversităţii.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat ulterior că Guvernul demis a înţeles până la urmă că respectarea legii nu este opţională şi este o recunoaştere implicită a culpei Guvernului demis. Liderul PSD a anunţat că se va dezbate acest proiect cu celeritate în Parlament.
Înaintea şedinţei de guvern de marţi seară, premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat că a decis să retragă HG-ul privind Strategia Naţională pentru Conservarea Biodiversităţii 2026-2030, întrucât prevederile fac obiectul unui proiect de lege care a fost depus la Senat.
După şedinţa de Guvern, Bolojan a respins ideea că retragerea proiectului ar reprezenta recunoaşterea unei încălcări a legislaţiei.



