Preşedintele interimar al Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat miercuri că este convins de faptul că decizia de anulare a alegerilor prezidentiale a avut la bază, cu siguranţă, foarte multe informaţii şi date în acest sens şi că preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, va analiza şi va încerca să facă lumină în acest subiect.
Mircea Abrudean a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News, despre anularea alegerilor prezidenţiale, că este convins de faptul că decizia a fost cât se poate de corectă.
”Cred că a avut la bază, cu siguranţă, foarte multe informaţii şi date în acest sens, pentru că nu cred să îşi permite nicio instituţie din lumea asta, că vorbim de Curtea Constituţională din România sau orice altă instituţie, să anuleze un proces democratic, fără date solide”, a precizat Abrudean.
”Acum se pune problema ca măcar o parte din aceste date să fie făcute publice, pentru ca oamenii să înţeleagă şi să nu aibă niciun fel de suspiciune cu privire la ceea ce s-a întâmplat referitor la această decizie. Aici cred că e problema şi aici sunt convins că domnul Bolojan, având la dispoziţie mult mai multe informaţii va analiza şi va încerca să facă lumină în acest subiect”, a precizat el.