Expoziţia „Constelaţii ale Antichităţiiˮ a artistului român Mircea Cantor va fi deschisă la prestigiosul muzeu Palazzo Altemps din Roma, în perioada 10 iulie – 27 septembrie.
Formarea lui Mircea Cantor – care a studiat şi a debutat în România, dar de mai bine de 20 de ani locuieşte şi creează în Franţa – este rezultatul dialogului dintre cultura de origine şi experienţele artistice internaţionale care conferă operelor sale forme şi limbaje noi şi originale de a interpreta, înţelege şi recodifica arta contemporană. Memoria şi rolul pe care aceasta îl joacă în vieţile noastre în raport cu prezentul reprezintă o temă dragă lui Cantor, pe care artistul o abordează în diferite tehnici artistice prin simboluri, mişcări, subiecte, structuri, reprezentări.
Expoziţia este concepută de artist nu doar ca o experienţă emoţională, ci ca o abordare site-specific în dialog cu prestigioasa colecţie de sculpturi antice găzduită la Muzeul Naţional Roman Palazzo Altemps şi povesteşte, prin 15 lucrări şi instalaţii, drumul parcurs de artist în studiul său expresiv, privind relaţia dialectică cu memoria, în acel etern dualism care îi animă existenţa de zi cu zi.
Mircea Cantor surprinde cu graţie şi sensibilitate aparte stimulii pe care îi primeşte din dimensiunea contemporană dar şi, aşa cum el însuşi mărturiseşte: „Încă de la începutul carierei mele, am fost interesat de relaţia dintre artă şi trecut. Un domeniu anume de care sunt foarte ataşat este arheologia. Pentru mine, ca artist, contactul direct cu descoperirile trecutului (în muzee şi situri arheologice) este o sursă nepreţuită de întrebări, informaţii şi inspiraţie permanentă; o modalitate de a căuta răspunsuri ridicând vălurile şi asociind aceste mărturii şi informaţii cu capodopere ale istoriei artei (picturi, sculpturi, scrieri)ˮ.
Câştigător al Premiului „Marcel Duchampˮ (2011) şi al Premiului Fondation d’Entreprise Ricard (2004), Mircea Cantor este apreciat la nivel internaţional pentru reflecţia sa constantă asupra temei libertăţii şi condiţiei umane. Prin ritmuri şi simetrii repetate, reuşeşte să creeze o poezie vizuală care îi determină pe privitori să mediteze asupra limitelor şi posibilităţilor existenţei umane, implicând, interceptând şi transpunând sublimarea vieţii cotidiene în metafore de mare impact.
Itinerariul expoziţiei se desfăşoară prin sălile de la parterul clădirii. Printre lucrările expuse se numără instalaţia „Cei Şapte Gardieniˮ, o instalaţie sculpturală care aminteşte de coloanele antice şi dialoghează cu „Camera perspectivelorˮ. Realizate din lemn de pin şi sculptate de meşteşugari din nordul României sub îndrumarea artistului, acestea sunt acoperite cu tradiţionala cuşmă de blană, evocând personajul „pileatusˮ din clasa aristocrată superioară a Daciei antice.
„Murus dacicusˮ – inspirată de zidurile construite de daci pentru apărarea aşezărilor lor – este o instalaţie realizată in situ la Palazzo Altemps, amplasată pe covoare tradiţionale lucrate manual. Scopul lucrării este de a provoca privitorul creând un scurtcircuit între memoria acelor lapidaria din Antichitate, în opoziţie cu banalele cărămizi contemporane. Asocierea şi chiar juxtapunerea dintre statuile de piatră şi structuri din materiale fragile şi efemere care poartă, însă, o puternică încărcătură de semnificaţii (patrimoniu, condiţie socială şi economică etc.), constituie exact condiţia dorită de artist pentru o nouă reflecţie, pentru necesitatea de a reevalua şi reinterpreta ruinele antice în noul context socio-istoric contemporan.
„Sleeping Hyperion” este o instalaţie care dialoghează cu capul adormit al uneia dintre Erinii din colecţia permanentă de la Palazzo Altemps. Este o mască de ipsos ce se sprijină pe un vraf de pături tradiţionale de lână şi reproduce, la scară 1:1, mulajul feţei lui Mihai Eminescu, propunând de fapt o întâlnire trans-temporală, într-un mediu aproape domestic.
Proiectul expoziţional este organizat în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma, sub patronajul Ambasadei României şi în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României. Vernisajul va avea loc joi, 9 iulie, la ora 18.00. Expoziţia este curatoriată de Federica Rinaldi şi Pier Paolo Pancotto, iar directorul artistic este arhitecta Cornelia Bujin.
Mircea Cantor (Oradea, 1977) trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea artistică la Paris. Lucrările sale se află în cele mai importante colecţii internaţionale de artă: MoMA (New York, SUA), Colecţia UNESCO (Paris FR), Walker Art Center (Minneapolis – SUA), Philadelphia Museum of Art (Philadelphia), Centre Pompidou (Paris), Rennie Collection (Vancouver), Museo Nacional Centro de Arte Reina So de la Madrid, Kunsthaus (Zurich), Fundaţia Louis Vuitton (Paris), Castello di Rivoli (Torino), Fundaţia Re Rebaudengo (Torino), Smithsonian Institute (Washington D.C.), Colecţia Kramlich (Napa Valley, SUA), Colecţia Pinault (Paris), Museum Albteiberg (Mönchengladbach), Musée d’art (Nantes), Magazin 3, (Stockholm). De asemenea, a fost decorat cu Ordinul „Officier des Arts et des Létres”, Franţa (2019) şi Ordinul Naţional al Meritului Cultural cu gradul de Cavaler, România (2019).
Expoziţia este deschisă publicului în perioada 10 iulie – 27 septembrie. Program de vizitare: marţi – duminică 9:30 – 19:00.



