Papa Leon al XIV-lea a primit miercuri în audiență la Vatican o delegație internațională de scriitori cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la fondarea Libreria Editrice Vataicnaa (LEV), editura Sfântului Scaun. Printre invitați s-a numărat și Mircea Cărtărescu, potrivit Vatican News.
Din delegația de scriitori care s-au întâlnit cu suveranul pontif au mai făcut parte, printre alții, Jon Fosse, Marilynne Robinson, Elizabeth Strout, Eric-Emmanuel Schmitt, Vittorio Lingiardi, Julia Navarro, Jonathan Safran Foer, Enrico Brizzi, Colum McCann, Daniele Mencarelli.
Întâlnirea a avut loc miercuri dimineață, în Sala adiacentă Aulei Paul al VI-lea din Vatican.
‘Scrierea – așa cum o practicați voi – este un act de adevăr, de dezvăluire. Scrierea spune cine suntem, în ce credem și ce sperăm, lumea spre care tindem, viitorul pe care îl visăm. În această tensiune către adevăr simțim cum adevărul este discret, cum ni se oferă în dialogul interior cu Dumnezeu și în dialogul deschis și respectuos cu aproapele’, le-a spus papa Leon invitaților, conform Vatican News.
Scriitorul Mircea Cărtărescu a publicat pe contul său de Facebook o fotografie în care apare alături de suveranul pontif, însoțind imaginea de mesajul: ”Un moment unic, pe care n-aș fi crezut să-l trăiesc vreodată. Îi mulțumesc Sanctității Sale Papa Leon XIV pentru marea Sa bunăvoință”.
”Dupa ce am dat mâna cu Sanctitatea Sa și am schimbat fiecare câteva cuvinte, ni s-a oferit un tur exclusiv al Catedralei, golite de turiști, cum puțini au vazut-o. Sunt recunoscător pentru aceasta uimitoare ocazie, dintre cele pe care le ai doar o data în viața”, a mai spus scriitorul pe Facebook.


