Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că pachetul SAFE al Ministerului Apărării valorează 8,33 de miliarde de euro, precizând că opt dintre aceste proiecte reprezintă soluţii tehnice de ultimă generaţie împotriva dronelor. El a menţionat că maşina de luptă a infanteriei va fi produsă de Rheinmetall la Mediaş, navele de patrulare vor fi construite în Şantierul Naval Mangalia, iar elicoptere Airbus vor fi echipate la IAR Braşov.
”Întreg pachetul (SAFE – n.r.) al Ministerului Apărării care a trecut astăzi prin Parlament valorează 8,33 miliarde de euro. E foarte important de spus că opt dintre aceste proiecte sunt soluţii antidronă, radare şi antidrone. Planurile de apărare ale Armatei Române au fost gândite împotriva unor ţinte aeriene existente atunci, adică până acum doi-trei ani, împotriva rachetelor, împotriva avioanelor de vânătoare, împotriva elicopterelor, nu împotriva dronelor. Avem opt dintre proiectele aprobate astăzi soluţii tehnice de ultimă generaţie împotriva dronelor”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Radu Miruţă.
El a precizat că maşina de luptă a infanteriei va fi produsă de Rheinmetall la Mediaş.
”Despre proiectele care au valori mai mari, maşina de luptă a infanteriei a rezultat a fi produsă de Rheinmetall cu o fabrică în România, la Mediaş. Se vor produce 232 de maşini de luptă ale infanteriei finanţate din SAFE. Diferenţa până la 298 va fi plătită din alte fonduri. Va fi un contract-cadru cu acorduri subsecvente”, a explicat ministrul Apărării.
Miruţă a menţionat că navele de patrulare vor fi construite în Şantierul Naval Mangalia.
”Cele patru nave de patrulare se vor produce la Şantierul Naval de la Mangalia – 2 Mai, fiind jetonul care salvează acest şantier. Am auzit că astăzi şantierului i s-a declanşat şi procedura de faliment. Este o etapă prin care firma Rheinmetall poate să intre în administrarea acelui şantier şi este o provocare a Guvernului României ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. Cu cât se va întâmpla mai târziu, cu atât bucata care se va construi acolo probabil că va fi mai mică, chiar dacă Rheinmetall are obligaţia, sub sancţiunea unor penalităţi, să construiască acolo”, a transmis Miruţă.
De asemenea, el a anunţat că elicoptere Airbus vor fi echipate la IAR Braşov.
”Pentru cooperarea cu Airbus – cele 12 elicoptere H225M care vor intra în dotarea Armatei Române – este o achiziţie în comun cu mai multe ţări, însă chiar şi pentru această achiziţie în comun un procent de 15% pentru toate ţările se va produce la IAR Braşov. Personalizarea acestor echipamente cu dotarea de luptă cerută de Armata Română se va face integral la Braşov, având în vedere că este o achiziţie între mai multe ţări, se achiziţionează o variantă standard, după care echiparea este opţiunea fiecarei ţări şi se întâmplă pe platforma de la IAR”, a explicat Miruţă.
El a prezentat o listă a companiilor din România unde vor fi dezvoltate proiecte din programul SAFE.
”Referitor la lista companiilor, localizarea medie este în jur de 60% pentru producţia în România, incluzând următoarele companii: Cugir şi Sadu pentru arma de asalt, respectiv muniţie, Automecanica Mediaş, IAR Braşov, Turbomecanica, Uzina Mecanică Bucureşti, Şantierul Naval Mangalia-2 Mai, Electromecanica”, a mai afirmat Radu Miruţă.
