Știri de azi | Miruță: Parteneriatul nostru cu SUA este o construcție durabilă, întinsă deja pe 145 de ani - Știri de azi |

Miruță: Parteneriatul nostru cu SUA este o construcție durabilă, întinsă deja pe 145 de ani

Parteneriatul cu Statele Unite este o construcție durabilă, întinsă deja pe 145 de ani, a declarat marți ministrul Apărării, Radu Miruță, care a participat, alături de ambasadorul Darryl Nirenberg, la lansarea albumului ”România și Statele Unite ale Americii – 145 de ani de relații politico-militare”.

”Prosperitatea nu apare întâmplător. Ea se construiește atunci când suntem în siguranță, când avem alianțe puternice, când avem un plan și când muncim consecvent pentru el. La fel se construiesc și parteneriatele solide. Iar parteneriatul nostru cu Statele Unite este o construcție durabilă, întinsă, deja, pe 145 de ani. În această seară, la lansarea albumului ‘România și Statele Unite ale Americii – 145 de ani de relații politico-militare’, Excelența Sa, ambasadorul SUA în România, domnul Darryl Nirenberg, a reafirmat un adevăr esențial: parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite este mai puternic ca oricând”, a scris Miruță pe Facebook.

Potrivit acestuia, adevărata valoare a unui parteneriat nu se măsoară în momentele ușoare, ci în cele dificile.

”Atunci când contextul devine complicat, se văd clar forța, seriozitatea și profunzimea unei relații. Iar noi am demonstrat, fără echivoc, că acest parteneriat este unul matur, rezilient și de încredere. (…) Parteneriatele adevărate se construiesc în timp și se dovedesc prin fapte”, a transmis ministrul.

 

Știri de azi | Coreea de Nord, suspectată de un furt de 290 de milioane de dolari în criptomonede - Știri de azi |

Coreea de Nord, suspectată de un furt de 290 de milioane de dolari în criptomonede

Știri de azi | Proiect de 5,7 milioane lei pentru digitalizare la Spitalul Clinic CF Timişoara / Banii provin din PNRR - Știri de azi |

Proiect de 5,7 milioane lei pentru digitalizare la Spitalul Clinic CF Timişoara / Banii provin din PNRR