MMSS: Sumele suplimentare pentru sinistraţii din Galaţi şi Vaslui vor fi distribuite de luni

Ajutoarele de urgenţă suplimentare destinate familiilor şi persoanelor singure afectate de fenomenele meteorologice extreme produse în luna septembrie vor fi distribuite începând de luni, în Galaţi şi Vaslui, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, a anunţat vineri Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

Aproximativ 6.000 de familii şi persoane singure vor beneficia de aceste fonduri care vor fi distribuite cu sprijinul Poştei Române aşa cum prevede Hotărârea de Guvern iniţiată de MMSS.

„Acest ajutor vine în sprijinul celor care au fost grav afectaţi de inundaţiile din septembrie. Începând de luni, vor primi o sumă suplimentară care să-i ajute la refacerea locuinţelor şi înlocuirea bunurilor distruse în urma acestor calamităţi. Am fost la Galaţi ca voluntari împreună cu colegii din minister şi ştim cu ce probleme se confruntă, aşa că am acţionat cât se poate de rapid”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, într-un comunicat al instituţiei.

Ministerul precizează că sumele acordate pot fi utilizate pentru achiziţionarea de mobilier de strictă necesitate, obiecte sanitare, materiale de construcţii, cel puţin trei aparate electrocasnice (maşină de spălat rufe, aragaz/maşină de gătit, frigider/combină frigorifică, televizor), combustibil solid şi petrolier necesar pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde şi a hranei (lemne de foc, butelie etc.).

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, instituţie aflată în subordinea MMSS, a semnat vineri convenţia cu Poşta Română pentru ca sumele să ajungă rapid la persoanele afectate. Beneficiarii acestor ajutoare se angajează că folosesc aceşti bani până la sfârşitul anului 2024 pentru scopul definit şi că depun documentele doveditoare la primării. AGERPRES/(AS – autor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Arad: Fugarii de sub escortă sunt cei care ar fi distrus un bancomat cu exploziv

Ionel Bogdan: Parteneriatul cu Ambasada SUA în România contribuie la dezvoltarea și promovarea Maramureșului