Mobilizare a salvatorilor în cazul unui bărbat căzut de la înălţime, la graniţa dintre judeţele Bihor şi Alba

Salvatori montani şi paramedici din judeţul Bihor s-au mobilizat, vineri după-amiază, pentru salvarea unui bărbat care a căzut de la înălţime, într-o zonă aflată la graniţa dintre judeţele Bihor şi Alba. Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Oradea.

Apelul în dispeceratul comun al Serviciului de Ambulanţă şi SMURD, care anunţa că un bărbat are nevoie de ajutor medical, după ce a căzut de la înălţime, a fost primit, vineri după-amiază, au declarat, pentru News.ro, oficiali ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor.

Paramedicii SMURD şi salvamontişti din Bihor s-au mobilizat pentru acordarea primului ajutor victimei.

”Salvatorii montani din cadrul Serviciului Judetean Salvamont Salvaspeo Bihor au intervenit ca echipă de prim răspuns, la un pacient cu suspiciune de  traumatism toracic ca urmare a unei căderi de la înălţime, in satul Bubesti, Judeţul Alba predat ulterior echipajului SMURD Ştei”, a transmis, pe reţelele de socializare, Salvamont Bihor.

În zonă a fost trimisă o ambulanţă tip B2 SMURD, care l-a preluat pe bărbatul în vârstă de 62 de ani, acesta primind primul ajutor şi fiind transportat la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean din Oradea.

 

Inspectorul şef adjunct al ITM Sibiu, cercetat de DNA pentru că anunţa diverse firme despre controalele pe care inspectorii din subordinea sa urmau să le facă / În unele situaţii firmele erau avertizate prin soţia sa

Bistriţa – Năsăud: O femeie de 75 de ani din Republica Moldova a murit după ce maşina în care se afla a intrat într-un stâlp