Banca americană Morgan Stanley şi-a majorat semnificativ estimările pentru piaţa roboţilor umanoizi din China, afirmând că trecerea de la faza experimentală la utilizarea comercială are loc mult mai rapid decât se anticipa, transmite Reuters.
Instituţia financiară şi-a dublat pentru a doua oară în acest an prognoza privind livrările de roboţi umanoizi din China. Morgan Stanley estimează acum că producătorii chinezi vor livra aproximativ 50.000 de unităţi în 2026, faţă de estimarea anterioară de 28.000.
La începutul anului, banca prognoza doar 14.000 de unităţi, ceea ce înseamnă că estimarea a fost majorată de peste trei ori în doar câteva luni.
Potrivit analizei, piaţa roboţilor umanoizi din China va ajunge la o valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari în acest an şi ar putea creşte la 15 miliarde de dolari până în 2030.
În aceeaşi perioadă, livrările anuale sunt estimate să urce la aproximativ 446.000 de unităţi.
Morgan Stanley consideră că adoptarea rapidă este susţinută de trei factori principali: validarea comercială a tehnologiei, sprijinul guvernamental şi dezvoltarea accelerată a lanţurilor de aprovizionare.
China şi-a intensificat eforturile pentru a deveni lider mondial în domeniul roboţilor umanoizi.
Tot mai multe companii chineze extind producţia şi implementează roboţi în fabrici, magazine autonome, restaurante şi alte activităţi comerciale.
În paralel, autorităţile de la Beijing au inclus dezvoltarea “inteligenţei artificiale întrupate” – sisteme AI integrate în roboţi şi alte dispozitive fizice – printre priorităţile strategice pentru următorii cinci ani
Guvernele locale oferă terenuri, spaţii de birouri şi alte facilităţi pentru startupurile din domeniu, iar băncile de stat acordă condiţii preferenţiale de finanţare.
Datele companiei de cercetare Omdia arată că la nivel global au fost livraţi aproximativ 13.000 de roboţi umanoizi în 2025.
Producătorii chinezi au ocupat primele cinci locuri în clasamentul mondial al livrărilor.
Compania americană Figure AI s-a clasat pe locul şapte, iar Tesla pe locul nouă.
Directorul general al Tesla, Elon Musk, a declarat anterior că robotul umanoid Optimus nu va fi disponibil pentru public înainte de sfârşitul anului 2027.
Experţii consideră că roboţii umanoizi ar putea deveni una dintre cele mai importante oportunităţi de investiţii din sectorul tehnologic chinez.
Joe Ngai, preşedintele McKinsey Greater China, a declarat că utilizarea roboţilor în industrie este deja mai avansată în China decât în orice altă ţară.
Potrivit acestuia, automatizarea şi robotizarea fabricilor chineze se extind într-un ritm foarte rapid, deşi acest fenomen este mai puţin vizibil pentru publicul larg.
Analiza Morgan Stanley evidenţiază şi companiile care ar putea beneficia cel mai mult de această dezvoltare.
Printre acestea se numără Leaderdrive, un producător chinez de componente de precizie pentru roboţi umanoizi, care furnizează echipamente unor companii importante din sector.
Banca estimează că Leaderdrive ar putea ajunge la o cotă de piaţă globală de aproximativ 40% în acest an.
Pe măsură ce piaţa internă se dezvoltă, firmele chineze caută şi oportunităţi internaţionale.
Compania Seer Intelligent, listată recent la bursa din Hong Kong, obţine deja aproximativ 18% din venituri din afara Chinei şi operează în peste 65 de ţări.
Totuşi, expansiunea internaţională este complicată de tensiunile geopolitice şi comerciale dintre China şi Statele Unite.
În ultimii ani, Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de avansul rapid al Chinei în domeniul inteligenţei artificiale şi al tehnologiilor avansate.
Analiştii avertizează că, pe lângă competiţia pentru dezvoltarea tehnologică, se conturează şi o competiţie globală pentru influenţa asupra modului în care aceste tehnologii vor fi utilizate la nivel mondial.
Pentru moment însă, ritmul de dezvoltare al industriei chineze a roboţilor umanoizi pare să depăşească aşteptările multor investitori şi analişti, transformând sectorul într-una dintre cele mai dinamice ramuri ale economiei tehnologice chineze.



