Camera Deputaţilor şi Senatul dezbat marţi moţiunea de cenzură PSD-AUR “STOP “Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”, semnată de 254 de parlamentari. În sală şi-au anunţat prezenţa 402 senatori şi deputaţi, din totalul de 464. Moţiunea este citită în plen de senatorul PSD Daniel Zamfir. Premierul Ilie Bolojan s-a adresat PSD, de la tribuna Parlamentului, întrebând: ”Dacă e adevărată moţiunea, unde aţi fost până acum, nu în Guvern?”. ”A fost vreo reformă reală? Nu, doar tăieri cinice pentru întreţinerea mitului reformatorului”, a fost replica social-democratului Ştefan Oprea (PSD), fost secretar general al Guvernului. Liderul AUR George Simion a ţinut să precizeze, referindu-se la negocierile pentru votul la moţiune, că parlamentarii AUR nu sunt de vânzare. Deputatul liberal Gigel Ştirbu i-a întrebat pe iniţiatorii moţiunii ce pun în loc dacă trece această moţiune, iar lui Simion i-a spus că va fi la guvernare alături de PSD, urându-le ”o cumetrie îndelungată”. De la tribuna Parlamentului, Diana Buzoianu (USR) a susţinut că această criză fabricată în laboratoarele de la Bucureşti şi Moscova costă deja românii. ”2,2 miliarde de euro pentru mârşăvia pe care aţi numit-o moţiune de cenzură”, a punctat Buzoianu. Lóránd Turos (UDMR) a declarat că nu e cazul să vânăm vrăjitoare, iar liderul minorităţilor Varujan Pambuccian a afirmat: ”Ştiu sigur că de mâine va trebui să revenim la masa coaliţiei”.
CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ – Diana Buzoianu (USR): Acest circ, această criză fabricată în laboratoarele de la Bucureşti şi de la Moscova, deja îi costă pe români. Deja românii plătesc. 2,2 miliarde de euro plătim ca să nu se prăbuşească leul. CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ – Varujan Pambuccian (minorităţi): Nu ştiu cum se va încheia moţiunea, dar de mâine va trebui să revenim la masa coaliţiei, să discutăm ce nu a funcţionat şi ce trebuie făcut CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ – George Simion (AUR): Este timpul pentru reconciliere naţională, este timpul pentru speranţă, este timpul pentru viitor. Da, ne asumăm o guvernare viitoare CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ: Turos Lóránd (UDMR): Este iresponsabilitate să destitui un guvern fără să vii cu soluţii / Cei care iniţiază o moţiune de cenzură au obligaţia morală de a oferi alternative înainte să arunce în aer o guvernare CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ – Radu Oprea (PSD): Să aprindem lumina / În zece luni, inflaţia s-a dublat, de la 5% la aproape 10% / România a intrat în recesiune tehnică CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ – Bolojan, către PSD: Nu aveţi nicio credibilitate, oameni care locuiesc în penthouse-uri din offshore-uri, care sfidează bunul simţ, să vină să explice cum plâng pe umărul românilor, cu maşini mai scumpe decât câteva apartamente CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ – Gigel Ştirbu (PNL): Domnule Simion, aţi spus că Bolojan a făcut diverse tăieri, iar dumneavoastră astăzi bateţi palma cu cei care au fost parte la aceste decizii CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ – Ilie Bolojan: Moţiunea are o fractură logică, mai ales din partea celor de la PSD. Dacă e adevărată moţiunea, unde aţi fost până acum? Nu aţi fost în Guvern? / Moţiunea, mincinoasă, cinică şi artificială CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ – Ilie Bolojan: Moţiunea ”Stingem lumina”, ca să o simplific, e una de genul: nu ne vindem companiile, le mulgem noi CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ – Premierul Ilie Bolojan: Am generat supărarea baronilor locali, care nu au mai putut folosi puşculiţa statului CITEȘTE ȘI MOŢIUNE DE CENZURĂ – Bolojan: Ştiţi când a venit moţiunea? Când le-a crăpat măseaua că nu se mai putea, când era clar că se intră într-o zonă care deranjează / Mi s-a reproşat că m-am îngăţat de scaun. Eu pot să plec, dar problemele grave rămân
După prezentarea moţiunii de cenzură, premierul Ilie Bolojan a prezentat punctul de vedere al Guvernului, răspunzând acuzaţiilor din moţiune.
“Dacă e adevărată moţiunea, unde aţi fost până acum? Dacă nu e adevărată, atunci minţiţi în moţiune”, s-a adresat el PSD, remarcând că moţiunea “are o fractură logică”.

Timpul maxim alocat pentru dezbateri – Guvern – 30 de minute. PSD – 15 minute, AUR 11 minute, PNL 9, USR – 7, UDMR – 4 minute, restul grupurilor au câte 1-2 minute.
Premierul este acuzat, în textul moţiunii, că a transmis un mesaj nazist, vorbind despre şobolanii din cămară şi că Executivul pregăteşte cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în Coaliţie, fără dezbatere publică şi fără o minimă asumare politică.

Textul integral al moţiunii poate fi consultat AICI
Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Conform articolului 47 din Regulamentul şedinţelor comune, “acordarea votului de încredere Guvernului şi retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură sunt supuse procedurii votului secret cu bile”, în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului.
După prezentarea moţiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de iniţiatorii acesteia, preşedintele care conduce şedinţa comună dă cuvântul prim-ministrului sau, în cazul imposibilităţii participării acestuia, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziţiei Guvernului. În continuare, preşedintele dă cuvântul deputaţilor şi senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt.
După încheierea dezbaterilor se trece la votarea moţiunii de cenzură. Moţiunea de cenzură se consideră adoptată dacă este votată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor, în acest caz fiind vorba despre 233 de voturi.
Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.
Conform articolului 110 din Constituţie, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate.
Guvernul al cărui mandat a încetat “îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”.



