in ,

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, citită miercuri, în plenul comun al Parlamentului / Dezbaterea şi votul, marţea viitoare

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, citită miercuri, în plenul comun al Parlamentului / Dezbaterea şi votul, marţea viitoare

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan va fi citită miercuri, în plenul comun al Parlamentului, iar dezbaterea şi votul vor avea loc marţea viitoare, a decis conducerea celor două Camere.

Potrivit deciziei Birourilor reunite ale celor două Camerei, miercuri, 29 aprilie, la ora 12.30, va avea loc plenul comun pentru citirea moţiunii de cenzură, iar marţea viitoare, 5 mai, de la ora 11.00, vor avea loc dezbaterea şi votul acesteia. 

Votul va fi secret, cu bile. 

Guvernului i se rezervă 30 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor, pentru prezentarea punctului de vedere.

 De asemenea, grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat li se alocă timpul maxim corespunzător numărului fiecăruia, luându-se în calcul câte 7 secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adăugă, cu acelaşi calcul, deputaţii şi senatorii neafiliaţi. 

viewscnt

What do you think?

97 Points
Upvote Downvote

Written by

Scandalul Kimmel – Trump: Autoritatea americană de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor a dispus verificarea licenţelor postului de televiziune ABC cu mult înainte de termen

Scandalul Kimmel – Trump: Autoritatea americană de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor a dispus verificarea licenţelor postului de televiziune ABC cu mult înainte de termen

Casa Albă a publicat o fotografie cu Donald Trump şi Regele Charles însoţită de textul: „Doi regi”

Casa Albă a publicat o fotografie cu Donald Trump şi Regele Charles însoţită de textul: „Doi regi”