Lucrătorii români au la dispoziție 195 de locuri de muncă în Spațiul Economic European (SEE), prin intermediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi sunt disponibile în Danemarca (101), pentru: măcelar dezosator carcasa porc; șef sector reproducție-ferma porcine; tehnician industrial (ucenic); mecanic utilaje grele (ucenic); fierar/confectioner metalic (ucenic); tehnician în automatizări (ucenic).
Pe locurile următoare se află Norvegia, cu 45 de locuri de muncă vacante (pentru lucrător în producție – prelucrarea somonului), Italia (15 – pentru șofer autobuz), Germania (12 – pentru: tractorist; lucrător în producție – procesare produse din carne (f/b), Țările de Jos (11 – pentru: inspector veterinar; mecanic de asamblare), Polonia (5 – pentru: șofer camion C+E; tinichigiu acoperiș), Irlanda (5 – pentru îngrijitor persoane) și Letonia (1 – pentru cercetător (știința datelor, știința sănătății).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă în SEE pot consulta ofertele pe site-ul ANOFM, la secțiunea Eures.


