Municipalitatea modernizează peste 70 de kilometri de rețele din subteran, odată cu cei 50 de kilometri de șină de tramvai, a anunțat luni Primăria Capitalei.
‘Se află sub șine, într-un adevărat hățiș, și de multe ori ne blochează înaintarea. Este motivul pentru care, câteva săptămâni, nu vedeți muncitori pe unele porțiuni de șantier. Ce trebuie să știți!! La modernizarea șinelor de tramvai, avem toată documentația, lucrurile sunt relativ simple și previzibile. Complexitatea lucrărilor și imprevizibilul sunt date de rețelele din subteran’, a transmis PMB pe Facebook.
Conform sursei citate, sunt necesare, ‘din mers’, noi proiectări, avizări, redimensionări, devieri, soluții tehnice specifice.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a punctat că preferă ca lucrările să dureze mai mult, dar să fie făcute corect.
‘Dacă aveam de lucru doar la șina de tramvai, era simplu, terminam într-un an de zile. Dar trebuie să modernizăm și ce e în subteran. Că nu vrem ca peste doi ani să ne trezim că se sparge o țeavă și desfacem tot ca să ajungem la ea, că ar fi bani aruncați pe fereastră. Prefer să dureze mai mult, dar să aplicăm soluția corectă, să facem lucrări de calitate care să reziste zeci de ani de acum înainte’, a explicat Ciucu.
Printre provocări se numără surprizele din subteran, se menționează în postare.
‘Înainte de a da ordinul de începere a unui șantier, facem așa-numitul ‘plan coordonator de rețele’, asumat de toți operatorii (Apa Nova, Distrigaz, Termoenergetica etc.). Conform acestuia, constructorul știe poziția exactă a țevilor din subteran. Cel puțin așa ar trebui! Însă planul de pe hârtie contravine cu realitatea din teren. Odată dezafectată șina veche și intrate utilajele pentru săpături, descoperim că țevile pe care le credeam undeva sunt la câțiva metri distanță, iar altele ies la iveală din locuri de unde nu ne așteptam. Am descoperit inclusiv vestigii pe care trebuie să le analizeze Ministerul Culturii. Toate aceste ‘neprevăzute’ din teren ne blochează lucrările pentru câteva săptămâni, chiar luni. Trebuie să ne oprim, să facem noi proiectări, noi soluții. În acest timp, muncitorii nu mai lucrează în zona respectivă, fiind direcționați pe alte loturi sau alte zone ale aceluiași lot’, detaliază sursa citată.
Potrivit PMB, nu există spațiu pentru devierea ‘hățișului de țevi’.
‘Subteranul orașului nostru e împânzit de rețele, ca o adevărată pânză de păianjen. Căutăm, pe cât posibil, să le deviem de sub noua șină de tramvai, însă de multe ori e imposibil. Fizic, nu este spațiu pe străzile înguste. Le modernizăm concomitent, însă acest lucru necesită o foarte bună coordonare cu toți operatorii de rețele’, precizează Municipalitatea.
De asemenea, trebuie avute în vedere și condițiile meteo. ‘Fiind șantiere deschise, depindem de vreme. Atunci când plouă abundent, solul se îmbibă cu apă, iar utilajele nu pot intra o vreme, până se drenează. Este un alt motiv pentru care, luna trecută, am avut șantiere pe care nu am putut intra, câteva zile. Știm că șantierele înseamnă disconfort, trafic și răbdare pusă la încercare. Știm și că, atunci când vedeți o zonă în care lucrările par să fi stagnat, este firesc să vă întrebați de ce. Dar, dincolo de ceea ce se vede la suprafață, în subteran se construiește fundația unei infrastructuri care trebuie să funcționeze bine pentru zeci de ani’, se adaugă în postare.


