Investiția în oameni ar trebui să fie scopul nostru pentru următorii ani, pentru că în spatele oricărui proiect stau oamenii, a declarat, luni, Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Transelectrica, la o conferință privind provocările iernii 2026 – 2027 pentru sistemul energetic național.
‘Eu îmi păstrez optimismul și din perspectiva Transelectrica optimismul vine din faptul că toate proiectele majore pe care le avem în planul de dezvoltare sunt fie cu autorizațiile de construcție obținute, fie în curs de obținere de autorizații sau atribuite. Avem constructori, lucrurile funcționează. Dar trag și o concluzie: mie mi se pare că disensiunile și cearta nu scad prețul energiei, dar investițiile în oameni să știți că o fac. Și nu vorbește nimeni despre oameni. Toată lumea vorbește despre proiecte, dar, în realitate, în spatele oricărui proiect, de la 10.000 euro până la miliarde de euro, în spatele proiectelor stau oamenii’, a spus Munteanu la conferința organizată de Focus Energetic.
Acesta a reamintit că de trei ani sunt restricții legate de angajări, dar a subliniat că, recent, a fost aprobat un Memorandum care permite Transelectrica să angajeze 100 de persoane.
‘Cred că avem aproape 3 ani de zile de când suntem în pline restricții. Avem nevoie de memorandumuri ca să putem să suplimentăm numărul de posturi. Și, dacă nici ultimii 3 ani nu au fost cei mai dificili din punct de vedere încărcare… Este dificil să le explici colegilor că trebuie să muncească pentru salariul pe care îl aveau în 2022 sau 2023, dar încărcarea lor este de trei-patru ori mai mare. Foarte greu. Totuși, suntem pe drumul cel bun. Ne-a fost aprobat un Memorandum și ni se permite să angajăm 100 de oameni, față de cei 2.040 pe care îi avem în momentul acesta. Și cred că scopul nostru pentru următorii ani ar trebui să fie investiția în oameni și împreună cu colegii, cu colegi bine plătiți, profesioniști, vom putea să trecem peste orice perioadă din timpul unui an, fie iarnă, fie vară’, a mai afirmat Ștefăniță Munteanu.
Publicația Focus Energetic, în parteneriat cu Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților, organizează luni a 14-a conferință din ciclul celor dedicate pregătirilor de iarnă, având ca temă ‘Provocările iernii 2026 – 2027 pentru sistemul energetic național’.


