in ,

Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă

Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă

Federația Română de Teqball (FRTEQ) a anunțat, luni, încheierea unui protocol-cadru de colaborare instituțională cu Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), pentru promovarea sportului de masă, prin stimularea, dezvoltarea și diversificarea activităților sportive pentru elevi și studenți.

Potrivit conducerii Federației Române de Teqball, parteneriatul pune bazele organizării de competiții locale, zonale și naționale, oferind tinerilor noi oportunități de mișcare și performanță.

‘Pentru Federația Română de Teqball, dezvoltarea sportului în școli și universități reprezintă una dintre direcțiile strategice prin care putem apropia sportul de tânăra generație. Parteneriatul cu Federația Sportului Școlar și Universitar ne oferă cadrul instituțional pentru a transforma această direcție într-un program concret, prin competiții, activități sportive și proiecte dedicate elevilor și studenților’, a arătat președintele Federației Române de Teqball, Teodor Luca, într-un comunicat de presă.

Reprezentanții FSSU – organism aflat în subordinea Ministerului Educației și Cercetării – au subliniat că ‘acest parteneriat consolidează cooperarea instituțională și diversifică direct opțiunile sportive din sistemul național de învățământ’.

Proiectele specifice ce vor decurge din acest protocol urmează să fie detaliate și implementate prin acte adiționale ulterioare.

Federația Română de Teqball a precizat că documentul este semnat în conformitate cu legislația națională actuală, inclusiv Legile învățământului preuniversitar și superior din 2023, precum și Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000.

‘Prin această cooperare, cele două organizații își propun obiective multiple, de la promovarea unui stil de viață activ și dezvoltarea voluntariatului în sport, până la extinderea asociațiilor sportive din școli și universități. În cadrul programului, FRTEQ își va pune la dispoziție expertiza din sfera teqball și teqvoly pentru a structura un traseu clar de evoluție: educație prin sport, participare, competiție, identificarea talentelor, selecție și performanță. Inițiativa se adresează în mod special și tinerilor nelegitimați la cluburi, oferindu-le un cadru organizat de practică. Totodată, se urmărește asigurarea unei baze solide pentru viitoarea reprezentare a României în competițiile internaționale de profil’, a precizat Teodor Luca.

 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Israelul dă startul ceremoniilor de comemorare a victimelor masacrului comis de Hamas la 7 octombrie 2023

Israelul dă startul ceremoniilor de comemorare a victimelor masacrului comis de Hamas la 7 octombrie 2023

SJU Piatra-Neamț angajează zeci de medici, asistente, infirmiere și brancardieri

SJU Piatra-Neamț angajează zeci de medici, asistente, infirmiere și brancardieri