O femeie de aproximativ 85 de ani a decedat, miercuri dimineață, în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul său de pe strada Brașovului din municipiul Târgu Mureș.
‘Pompierii au reușit să lichideze incendiul și să extragă victima din apartament. Aceasta se afla în stop cardiorespirator și a fost predată echipajelor medicale, care au început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată de către medicul prezent la fața locului’, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș, locotenent Alexandra Călușeri.
Evenimentul nu s-a soldat cu alte victime și nu a impus dislocarea celorlalți locatari din blocul cu zece etaje. ‘Nu a fost necesară evacuarea celorlalți locatari ai imobilului. Pompierii efectuează operațiuni de ventilare pentru evacuarea fumului acumulat în apartament și pe casa scării’, a precizat lt. Alexandra Călușeri.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină în jurul orei 6:10, la fața locului fiind mobilizate trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și două echipaje SMURD, inclusiv cel de terapie intensivă mobilă.
Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate cauza de la care a pornit incendiul.


