in ,

Mureș: Sighișoara s-ar putea înfrăți cu ‘Orașul Giganților’ din Belgia

Mureș: Sighișoara s-ar putea înfrăți cu ‘Orașul Giganților’ din Belgia

 

Municipiul Sighișoara s-ar putea înfrăți cu orașul belgian Ath, cunoscut la nivel internațional sub numele de ‘Orașul Giganților’, demersurile fiind inițiate de către Asociația RoAth din Belgia, a cărei delegație participă anual la Festivalul ‘Sighișoara Medievală’.

‘Ath este un oraș francofon din regiunea Valonia, Belgia, situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Bruxelles. Orașul este cunoscut la nivel internațional sub numele de ‘Orașul Giganților’ datorită festivalului său folcloric unic, ‘Ducasse d’Ath’. Am avut o delegație formată din 16 persoane anul acesta la ‘Sighișoara Medievală’, care a venit pentru promovarea orașului Sighișoara și pentru înfrățirea între Sighișoara și Ath, localitatea în care locuiesc. S-au demarat deja procedurile, dosarul este finalizat și urmează să se voteze în consiliul din orașul Ath pentru aprobarea înfrățirii’, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Asociației RoAth, Costel Nazîru.

Nazîru a precizat că a început demersurile pentru înfrățirea cu Sighișoara întrucât specificul acestui burg medieval se aseamănă cu cel al ‘Orașului Giganților’ și că speră ca procedura să fie oficializată până la finalul lunii august.

Foto: DORINA MATIŞ/AGERPRES


 

‘Am făcut această legătură pentru că noi locuim în Belgia, în acest oraș medieval similar Sighișoarei, iar principiile comunității sunt aceleași. În Ath, în fiecare an se celebrează Ducasse d’Ath, cel mai important eveniment cultural al orașului, un festival inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Festivalul se celebrează în al patrulea weekend din luna august, având ca punct culminant o paradă a celor șapte uriași care reprezintă istoria orașului. Acest festival marchează zilele orașului Ath și ne dorim ca până atunci să reușim să oficializăm înfrățirea’, a spus Costel Nazîru.

Organizația RoAth coordonează evenimente culturale de anvergură în Regiunea Valonă, adesea în parteneriat cu autoritățile locale belgiene și cu instituții din România, cum ar fi Institutul Cultural Român sau Muzeul Județean Buzău. Printre acestea se numără expoziții dedicate tradiției Mărțișorului, Zilei Naționale sau alte evenimente de promovare a identității românești.

‘La nivel cultural, activitățile organizate de asociația RoAth pun bazele unei viitoare apropieri oficiale. Schimburile culturale și vizitele, precum a fost și cea de la Festivalul ‘Sighișoara Medievală’, au rolul de a tatona terenul înainte ca dosarul oficial de înfrățire să fie depus pe ordinea de zi a Consiliului Local din Ath sau din Sighișoara’, a precizat Costel Nazîru.

Președintele RoAth a menționat că orașul Ath are aproximativ 28.000 de locuitori și este o localitate foarte activă. Pe lângă celebrii uriași – Goliath, care se luptă cu micul David, Madame Goliath, Calul Bayard, care cântărește peste 600 de kilograme, Samson, Ambiorix, Vulturul cu două capete și Mademoiselle Victoire -, localitatea beneficiază și de aportul a șapte fanfare ale Academiei de Muzică.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Debitul Dunării, staţionar în ultimele 24 de ore, dar specialiştii avertizează că va continua să scadă

Debitul Dunării, staţionar în ultimele 24 de ore, dar specialiştii avertizează că va continua să scadă

Seceta paralizează rutele fluviale de pe Dunăre și reduce producția de energie

Seceta paralizează rutele fluviale de pe Dunăre și reduce producția de energie