Târgul Artisan Food Market îi așteaptă pe bucureșteni în acest weekend, la Biblioteca Națională a României, cu produse inedite, precum zacusca din sturion, vinul biodinamic și trandafirii murați, dar și cu o premieră europeană: deschiderea Muzeului Sarmalelor, dedicat unuia dintre preparatele reprezentative ale bucătăriei românești.
Potrivit organizatorilor, oferta târgului va fi prezentată de 102 producători români și 8 internaționali și va cuprinde atât specialități artizanale și rețete tradiționale, cât și reinterpretări gastronomice din România și din alte țări europene.
Printre atracțiile târgului se numără și ‘aurul roșu’, considerat cel mai scump condiment din lume. Grădina cu Șofran aduce în fața publicului atât prețiosul condiment, cât și bulbii din care acesta poate fi cultivat acasă. Alte produse care pot fi descoperite la eveniment sunt pălincile specifice zonei Satu Mare, în care fructul este crescut direct în interiorul sticlei, pateul cu trufe, distins cu medalia de bronz la nivel mondial, și foie gras-ul cu trufe, care a obținut locul întâi la un concurs mondial organizat în Franța.
De asemenea, bucureștenii pot degusta zacuscă din sturion, păstrăv și crap, o reinterpretare de lux a rețetei clasice românești, premiată la competiția internațională ‘Great Taste Awards’, precum și produse de brutărie realizate după rețete vechi.
Printre expozanții români se mai află producători de lactate și brânzeturi din lapte de capră, crame de mici dimensiuni și antreprenori care valorifică soiuri vechi de cereale românești. Acestora li se alătură producători care aduc la târg produse tradiționale din Georgia și Bulgaria, precum și specialități din Italia, Grecia, Olanda și din spațiul mediteraneean.
‘Suntem la prima ediție scalată la asemenea dimensiuni, într-o locație atât de frumoasă și de semnificativă. Vorbim deja despre o industrie a artizanilor și de un public avizat, care știe ce vine să guste. De restaurante care vin să-și aleagă furnizorii. De părinți care aleg calitate și sănătate pentru mâncarea copiilor’, a declarat Ciprian Dincă, organizatorul evenimentului.
Potrivit sursei citate, capitala găzduiește în acest weekend și o premieră europeană, prin deschiderea Muzeului Sarmalelor. Proiectul aduce în atenție unul dintre preparatele emblematice ale bucătăriei românești, privit dincolo de rețeta propriu-zisă, ca expresie a tradițiilor regionale, a obiceiurilor de familie și a diversității culturale. Sarmalele au numeroase variante, în funcție de zonă, ingrediente și tehnici de preparare, iar povestea lor ilustrează modul în care gastronomia se transmite de la o generație la alta și se adaptează comunităților care o păstrează vie.
‘Muzeul își propune să pună în valoare diversitatea regională a acestui preparat reprezentativ pentru bucătăria românească’, susțin organizatorii.
Totodată, evenimentul găzduiește și inițiativa ‘Mâncarea Face Bine’, care urmărește să sprijine acțiunile de conștientizare a violenței domestice. O parte din încasările standului campaniei va fi direcționată către finanțarea acestor activități.
Experiența vizitatorilor va fi completată de degustări, demonstrații și prezentări pe scena evenimentului, masterclass-uri și întâlniri B2B, menite să creeze oportunități de dialog și colaborare între producători, profesioniștii din domeniu și public.
În acest context, organizatorii târgului își propun dezvoltarea unui eveniment de referință pentru producția artizanală, în care valoarea unui produs să fie descoperită atât prin gust, cât și prin povestea, ingredientele și munca din spatele lui. ‘Artisan Food Market își propune să devină un reper pentru producția artizanală, reunind produse însoțite de poveștile celor care le creează și oferind publicului ocazia de a descoperi nu doar ceea ce cumpără și degustă, ci și munca, tradiția și ideile din spatele fiecărui produs’, afirmă organizatorii.
Artisan Food Market este deschis în perioada 16-18 octombrie, în atriumul Bibliotecii Naționale a României, de vineri, de la ora 12:00, până duminică, la ora 20:00. Biletul de intrare costă 20 de lei.


