Muzeul “Theodor Pallady” din strada Spătarului 22 îşi redeschide porţile din 24 aprilie, într-o nouă formulă expoziţională, rezultatul unui proces de renovare, reorganizare şi reamenajare.
Transformarea recentă aduce o extindere a spaţiului de expunere şi o regândire a parcursului muzeal, menite să pună mai bine în valoare patrimoniul şi să ofere vizitatorilor o experienţă coerentă şi actuală. Intervenţiile au vizat atât interiorul clădirii, cât şi grădina, reamenajată ca spaţiu deschis pentru întâlniri şi evenimente culturale.
Noua viziune a muzeului pune accent pe relaţia cu comunitatea şi pe recuperarea atmosferei Bucureştiului de altădată, un oraş al eleganţei şi al dialogului cultural. În acest sens, începând cu luna mai 2026, muzeul va găzdui „Divanul Artelor”, o serie de întâlniri interdisciplinare inspirate de tradiţia saloanelor culturale, care vor transforma muzeul într-un spaţiu viu de reflecţie şi schimb de idei.
Muzeul “Theodor Pallady” adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut. Aceasta conţine un nucleu substanţial de pânze semnate de Theodor Pallady şi peste 800 de desene şi gravuri din perioada sa pariziană. Ele au fost donate de soţii Răut Statului român la sfârşitul anilor ‘60, împreună cu propria colecţie de artă – picturi de şcoală franceză, olandeză, engleză şi spaniolă din secolele XVI-XIX, sculptură mică antică şi renascentistă, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă. Întregul ansamblu este reprezentativ pentru modul în care intelectualii români din perioada interbelică emulau preocupările colecţionarilor de pretutindeni.
Clădirea în care funcţionează muzeul, cunoscută şi drept Casa Melik, construită în a doua jumătate a secolului XVIII, este una dintre cele mai vechi şi frumoase case negustoreşti din Bucureşti şi singura deschisă publicului. Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării “L’Orient devant L’Occident”. Lui i se datorează renovarea casei în a doua jumătate a secolului XIX şi păstrarea unor elemente tradiţionale cum ar fi cerdacul de la etaj, scara interioară din lemn şi acoperişul cu streaşină lată.
