in ,

Muzicieni ai curentului French Touch i-au adus un ultim omagiu lui DJ Kavinsky, la Paris

Muzicieni ai curentului French Touch i-au adus un ultim omagiu lui DJ Kavinsky, la Paris

Muzicieni ai curentului French Touch i-au adus miercuri un ultim omagiu DJ-ului francez Kavinsky, decedat la vârsta de 50 de ani, cu prilejul funeraliilor celebrate în cartierul Montmartre, Paris, în prezența, printre alți artiști, a muzicianului Thomas Bangalter, fost membru al trupelor Daft Punk și Justice, informează AFP.

Foarte aproape de celebra Place du Tertre, cartierul unde locuia muzicianul, peste 500 de persoane s-au reunit în fața bisericii Saint-Pierre-de-Montmartre pentru a-i aduce un ultim omagiu, au constatat jurnaliștii AFP.

Conforma dorinței familiei, ceremonia s-a derulat în intimitate, fiind însă retransmisă în exteriorul bisericii prin difuzoare.

Sicriul a fost dus în biserică pe fundalul sonor al filmului ”Jaws”, pelicula preferată a artistului, și în aplauzele mulțimii, purtat pe umeri de prieteni ai DJ-ului, printre care actorul Nicolas Duvauchelle.

Printre personalitățile prezente s-au mai numărat Thomas Bangalter, Gaspard Augé și Xavier de Rosnay din duoul Justice, DJ Breakbot, rapperul Rim’K, cineaștii Quentin Dupieux și Romain Gavras, dar și actorii Fred Testot și Ludivine Sagnier.

Fratele și sora lui Vincent Belorgey – numele adevărat al artistului – au rostit discursuri emoționante. ”În afara scenei, era un un om extrem de amuzant și de amabil, cu o inimă imensă”, a subliniat sora lui.

Ceremonia a fost marcată de difuzarea versiunii originale a hitului său ”Nightcall”, readus în prim-plan alături de cântăreața Angele cu prilejul Jocurilor Olimpice din Paris.

Reprezentant al French Touch, curent muzical electro francez recunoscut pe plan internațional, Kavinsky a fost găsit mort la domiciliul lui cu câteva zile înaintea împlinirii vârstei de 51 de ani.

Melodia ”Outsider”, apoi ”Brothers in Arms” au acompaniat ieșirea sicriului din biserică.

Înainte de plecarea cortegiului, apropiații și publicul s-au adunat în jurul sicriului și l-au salutat cu un ropot de aplauze, ca la finalul unui concert, conform dorinței artistului.

”Era un om bun, o persoană foarte veselă, deloc avid de notorietate”, și-a amintit Véronique, care locuiește în cartier de 51 de ani și care spune că l-a cunoscut bine pe ”Vinco” grație prieteniei născute între ei din ritualul plimbării câinilor.

Vincent Belorgey a fost apoi înhumat în cimitirul Saint-Vincent din Montmartre

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ministrul israelian al apărării reafirmă că trupele țării sale vor rămâne în Liban, Siria și Gaza

Ministrul israelian al apărării reafirmă că trupele țării sale vor rămâne în Liban, Siria și Gaza

Comisia Europeană a trimis o echipă la Ceuta pentru a evalua situația migranților la fața locului

Comisia Europeană a trimis o echipă la Ceuta pentru a evalua situația migranților la fața locului