NASA a anunțat sâmbătă contracte în valoare de până la 10 miliarde de dolari destinate lansării și transportului de încărcături pe Lună, precum și altor inițiative conexe planului general de a construi o bază selenară pentru astronauți până în 2032, transmite luni Space.com.
Anunțul NASA, făcut în cadrul evenimentului ‘Max Power’ organizat de agenția spațială la Centrul Spațial Kennedy, a inclus planuri pentru un nou cadru contractual, denumit CLPS 2 (Commercial Lunar Payload Services), în valoare de 10 miliarde de dolari, dar și aproximativ 1,3 miliarde de dolari finanțare pentru programul VADR (Venture-Class Acquisition of Dedicated and Rideshare) precum și trimiterea pe Lună a roverului ‘PROMISE’, alimentat cu energie nucleară.
Aceste anunțuri reprezintă un nou pas în eforturile NASA de a stabili o infrastructură pe Lună înainte de revenirea astronauților din misiunile Artemis pe suprafața satelitului natural, infrastructură ce include un rover, precum și alte elemente de încărcătură și echipamente de cercetare.
‘În cadrul contractului CLPS actual, este totul sau nimic – o abordare care poate fi acceptabilă dacă desfășori doar una sau două astfel de misiuni pe an’, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă pentru Space.com, administratorul NASA, Jared Isaacman. ‘Însă, atunci când încerci să extinzi operațiunile la nivelul despre care discutăm astăzi, ai nevoie de flexibilitatea de a reconfigura și ajusta diversele componente’.
NASA a selectat opt companii care vor concura pentru noile misiuni din cadrul programului CLPS 2: Blue Origin, Firefly Aerospace, Intuitive Machines, ispace-U.S., Lockheed Martin, Northrop Grumman, SpaceX și Voyager Technologies.
Contractele aferente arhitecturii CLPS 2, care se va desfășura pe o perioadă de 10 ani, au o valoare maximă cumulată de 10 miliarde de dolari – sumă ce nu reprezintă valoarea misiunilor atribuite imediat, ci plafonul total disponibil. De asemenea, NASA a majorat limita contractului CLPS existent de la 2,6 miliarde de dolari la 4,2 miliarde de dolari, pentru a susține obiectivele din cadrul Phase One (prima etapă) a bazei selenare.
De asemenea, NASA dă curs unei promisiuni făcute de Isaacman în luna iunie, când acesta a propus reconvertirea unui model tehnic al roverelor marțiene Perseverance și Curiosity (practic, un ‘geamăn’ terestru) într-un rover operațional, pregătit pentru o misiune pe Lună. Acest rover, denumit PROMISE (acronim pentru ‘Polar Rover for Observation, Mapping, and In-Situ Exploration’), este un robot alimentat cu energie nucleară, destinat explorării polului sud selenar începând cu sfârșitul anului 2028.
Roverul autonom va fi echipat cu un sistem de foraj și instrumente științifice pentru a căuta substanțe volatile și gheață pe suprafața Lunii. NASA a atribuit companiei Blue Origin un contract de bază în valoare de 94 de milioane de dolari – cu o opțiune suplimentară de 140 de milioane de dolari, condiționată de performanță – pentru a transporta roverul PROMISE pe suprafața lunară, folosind modulul de aselenizare Blue Moon Mark 1.
Pe lângă contractul acordat Blue Origin, NASA a atribuit șase comenzi de lucru pentru lansări și transport orbital – în valoare totală de aproximativ 1,3 miliarde de dolari – companiilor Arrow Science and Technology, Blue Origin și Impulse Space, în cadrul programului VADR (Venture-Class Acquisition of Dedicated and Rideshare).
Aceste misiuni vor demonstra capacitățile comerciale de lansare și transport orbital, incluzând transferul de încărcături între orbita Pământului și cea a Lunii, teste de navigație cu sonda spațială CAPSTONE 2 și activități de recunoaștere pe Lună cu ajutorul dronelor ‘MoonFall’. Blue Origin, SpaceX și Relativity Space vor asigura serviciile de lansare cu rachetele lor New Glenn, Falcon 9, respectiv Terran R.
În cadrul unui contract separat privind logistica selenară, NASA a selectat SpaceX pentru a lansa sateliți de comunicații cu ajutorul mega-rachetei Starship, în 2028. Această inițiativă va contribui la crearea unei viitoare rețele de comunicații selenare, utilizând vehicule spațiale similare cu sateliții Starlink ai companiei.
De asemenea, NASA a atribuit contracte companiilor Honeybee Robotics, Redwire și Yank Technologies pentru dezvoltarea unor componente destinate amplasării unui turn de energie și comunicații pe Lună, cunoscut sub numele de miniCAST.
Aceste anunțuri susțin strategia NASA pentru ‘Etapa 1’ a bazei selenare – planificată să se desfășoare până în 2029 – care se concentrează pe explorarea robotică, demonstrarea infrastructurii și livrările comerciale. Etapa a doua, care se desfășoară între 2029 și 2032, va continua dezvoltarea infrastructurii pentru bază, aceasta urmând să devină operațională în timpul etapei a treia.


