Această descoperire, bazată pe analiza datelor colectate de sonda SOHO, un proiect comun NASA/ESA, demonstrează că toți astronauții care au călătorit în spațiu, inclusiv cei care au ajuns pe Lună, au rămas tehnic în interiorul atmosferei terestre.
Atmosfera Pământului nu are o limită precisă unde se termină, ci devine treptat tot mai rarefiată pe măsură ce distanța față de suprafața planetei crește.
Stația Spațială Internațională, care orbitează la câteva sute de kilometri altitudine, se află încă într-o zonă cu suficientă densitate atmosferică pentru a necesita corecții periodice ale orbitei din cauza frecării cu particulele de aer.
Comunitatea internațională a stabilit convențional linia Kármán, situată la 100 de kilometri altitudine, drept granița dintre atmosferă și spațiul cosmic.
Cu toate acestea, măsurătorile științifice arată că 99,99997% din atmosfera terestră se află sub această linie, iar restul se extinde mult mai departe, sub forma unui nor de atomi de hidrogen numit geocoroană.
Densitatea atmosferică la mare altitudine rămâne măsurabilă, cu aproximativ 70 de atomi de hidrogen per centimetru cub la o altitudine de 60.000 de kilometri.
La distanța la care se află Luna, densitatea scade la 0,2 atomi per centimetru cub, dar prezența acestor particule confirmă că satelitul natural al Pământului traversează efectiv atmosfera terestră.
Perspectiva devine și mai complexă când luăm în considerare că întregul sistem Terra-Lună se află în heliosferă, care reprezintă atmosfera extinsă a Soarelui, formată din particule și câmpuri magnetice.
Această situație demonstrează că definirea precisă a limitei dintre atmosferă și spațiul cosmic reprezintă o provocare științifică mai nuanțată decât s-a considerat anterior.
