Agenția spațială americană apelează la tehnologia folosită în cadrul unui proiect spațial abandonat pentru a accelera programul Artemis prin atingerea mai rapidă a obiectivelor legate de baza selenară, transmite vineri Space.com.
Compania Northrop Grumman reutilizează hardware și tehnologie din modulul stației spațiale Habitation and Logistics Outpost (HALO) pentru a fi utilizate într-o nouă serie de misiuni Lunar Infrastructure Demo (LID). HALO a fost inițial conceput ca modul de locuit pentru stația spațială Gateway a NASA, care urma să orbiteze Luna, anulată ulterior, când agenția a restructurat arhitectura programului Artemis la începutul acestui an.
În loc să renunțe complet la modulul neterminat, Northrop Grumman va adapta componentele electrice și mecanice ale HALO pentru a sprijini dezvoltarea de tehnologii pentru o bază selenară care poate supraviețui nopții reci de săptămâni întregi la polul sud lunar, susținând în același timp locuirea pe termen lung a astronauților în interior.
Parte a raționamentului NASA pentru anularea Gateway a fost nevoia de rapiditate. Pe măsură ce viziunea agenției pentru Artemis și revenirea astronauților pe suprafața selenară a evoluat, planurile Chinei de a trimite primii taikonauți pe Lună au prins contur în mod constant. Aceste ambiții și progresul continuu al programului selenar al Chinei au declanșat o nouă cursă spațială în care SUA și NASA sunt hotărâte să își mențină poziția de lider.
În martie, administratorul NASA, Jared Isaacman, a anunțat o reorganizare a programului Artemis, menită să permită o abordare mai graduală către dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru o aselenizare cu echipaj uman de generație următoare și pentru a realiza această aselenizare în cel mai scurt timp posibil.
Acest calendar plasează în prezent prima aselenizare Artemis cu astronauți în misiunea Artemis 4, programată pentru sfârșitul anului 2028. Înainte de aceasta, însă, NASA planifică peste 20 de misiuni fără echipaj uman pe Lună pentru a pune bazele infrastructurii necesare pentru a preceda întoarcerea astronauților. Și, în loc să lase HALO să ruginească într-un depozit, Northrop își dublează angajamentul față de cauză.
”Pentru a ajuta NASA să se miște mai rapid (…) interfețele de putere, date și elemente mecanice ale HALO vor permite NASA să se miște cu viteză și să înceapă să colecteze date reale mai devreme”, a declarat compania într-un comunicat de presă din 4 august.
Northrop a anunțat 3 misiuni LID pentru ”reutilizarea tehnologiilor derivate din HALO pentru a maturiza rapid sistemele de energie, termice, autonomie, comunicații și sarcină utilă ce vor ajunge pe suprafața selenară”, ceea ce va ajuta NASA să colecteze date pentru a proteja mai bine robotica și echipajele în timpul perioadelor lungi de timp în apropierea polului sud al Lunii, unde agenția intenționează să își stabilească baza Artemis. Nici compania, nici NASA nu au oferit un calendar țintă pentru aceste misiuni.
NASA vizează polul sud în mod specific din cauza abundenței de gheață pe care oamenii de știință au detectat-o în acea regiune selenară. Atunci când sunt valorificate corespunzător, astfel de concentrații de gheață pot fi utilizate pentru o varietate de aplicații pentru a permite o prezență durabilă pe suprafața lunară – scopul final al programului Artemis – inclusiv apă potabilă, protecție împotriva radiațiilor și combustibil pentru rachete.
NASA consideră că depășirea obstacolului tehnologic al ”utilizării resurselor in situ” (ISRU), sau capacitatea de a te baza pe materiale disponibile local pentru a-ți susține supraviețuirea, este standardul de aur al zborurilor spațiale care va deschide ușa către explorarea pe termen lung a cosmosului de către omenire. Producerea de combustibili în afara Pământului, de exemplu, ar însemna o creștere substanțială a distanței pe care o poate parcurge orice misiune spațială, deoarece aproape 95% din masa unei rachete la lansare este reprezentată de combustibili. Așadar, capacitatea de realimentare în spațiu, eliminând povara lansării pe orbită a unei nave spațiale complet alimentate, ar oferi sateliților și navelor spațiale cu echipaj capacitatea de a zbura mult mai departe în Sistemul Solar decât permit sistemele de lansare actuale.
