Năsui: Plecarea PSD, o mare oportunitate pentru reforme precum reducerea numărului de parlamentari

Deputatul USR Claudiu Năsui a susținut, marți, că plecarea PSD de la guvernare ar reprezenta o ”mare oportunitate” pentru implementarea unor reforme precum reducerea numărului de parlamentari, tăierea subvenției pentru partidele politice sau desființarea unor instituții ”inutile”.

Premierul Ilie Bolojan are ocazia de a promova reforme ”mult așteptate” pentru care există majoritate în Parlament, a scris fostul ministru al Economiei, pe Facebook.

”Până acum, scuza pentru care nu se făceau era că nu vrea PSD. Ei, bine, iată că PSD nu mai e și, pentru o scurtă perioadă de timp, domnul Bolojan va putea da chiar OUG-uri pe orice subiect își dorește. Da, ele vor ajunge în Parlament, unde pot fi respinse, dar, dacă își alege corect temele, nu vor fi. Pentru că sunt teme unde și AUR este de acord”, a explicat Năsui.

Potrivit acestuia, exemplul ”cel mai bun” îl reprezintă reducerea numărului de parlamentari la 300, deoarece ”oficial” există o majoritate în Parlament care ar susține acest lucru. Astfel, și-au exprimat sprijinul pentru acest proiect reprezentanții AUR, PNL și USR, a transmis Claudiu Năsui.

”Și iată că avem o majoritate în Parlament, pentru a trece această lege. Nici măcar nu trebuie să dea OUG, de fapt, pentru că există un proiect scris de Cristina Prună și de mine, care a trecut de Senat, este acum la Cameră. E taman bun pentru a fi votat. O promisiune electorală pentru care există chiar și un referendum validat cu 80% de voturi ‘pentru”’, a menționat el.

Năsui a adăugat că ar mai fi și alte reforme care ar putea fi adoptate cu susținerea AUR. ”Ar mai putea fi câteva lucruri, de fapt, pentru care iarăși există potențial de a trece, împreună cu AUR. Sau, cel puțin, contra cărora AUR nu ar vota în Parlament: tăierea subvenției pentru partide, primari în două tururi și multe tăieri de cheltuieli sau chiar desființări de instituții inutile. Să sperăm că domnul Bolojan nu va rata această oportunitate și le va face”, a declarat parlamentarul USR.  

Galați: Peste 6.000 de vizitatori în primul weekend la ‘Bob & Bike Adrenalina Gârboavele’

Claudiu Manda spune că miniștrii PSD sunt pregătiți ca joi să își dea demisia din Guvern