Nataţie: Rebecca Diaconescu va fi legitimată la Steaua

Clubul Steaua Bucureşti anunţă, la începutul acestui an, perfectarea transferului uneia dintre cele mai talentate înotătoare din ţara noastră, după ce Rebecca Diaconescu a semnat un contract valabil până în 2028.

În vârstă de 18 ani, Rebecca a fost singura înotătoare a României prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris, acolo unde a ajuns până în semifinalele probei de 200 m liber.
 
Pregătită de mama sa, fosta mare înotătoare, Lorena Diaconescu, Rebecca are următoarele medalii în palmares: argint cu ştafeta mixtă de 4×100 m liber a României la Campionatul Mondial de juniori, de la Lima (Peru), în 2022; argint cu ştafeta mixtă de 4×100 m liber a României la Campionatul European de juniori, de la Otopeni, în 2022; medalie de argint în proba de 200 m liber la Campionatul European de juniori de la Vilnius (Lituania).
 
Totodată, sportiva roş-albastră, care urmează cursurile Universităţii din Michigan (SUA), este multiplă medaliată la Campionatele Naţionale, în diverse probe, la categoriile de juniori, tineret şi seniori.

 

Robin and the Backstabbers, într-un nou concept audiovizual cu muzică şi proiecţii 360 live la MINA Museum

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP