NATO a adoptat cel mai mare program de reînarmare după Războiul Rece: americanii își revizuiesc desfășurarea soldaților în Europa

Programul de reînarmare prevede o extindere semnificativă a capacităților militare în următorii ani, relatează BILD.

Obiectivele, revizuite la fiecare patru ani, oferă orientări cu privire la modul în care aliații ar trebui să își dezvolte armatele.

Potrivit secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, statele NATO se apropie, de asemenea, de un acord privind creșterea cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB. „Multe țări sunt deja cu mult peste pragul de 2%. Suntem foarte aproape de un consens cu privire la angajamentul de a ajunge la 5 % pentru NATO”, a declarat Hegseth.

El a anunțat, de asemenea, o revizuire a desfășurării trupelor americane în Europa:

„Există motive pentru care am desfășurat trupe în anumite regiuni, iar noi respectăm și înțelegem acest lucru. Dar are sens să reevaluăm împreună cu aliații pentru a ne asigura că numărul [contingentelor] este în conformitate cu nevoile actuale”, a spus șeful Pentagon.

Acestei precizări trebuie adăugată și declarația anterioară făcută de șeful Pentagonului. Aliații NATO nu se pot baza pe SUA pentru apărarea lor, avertizează șeful american al apărării, Pete Hegseth (subiectul pe larg, aici).

Israelul ar fi înarmat rivalii islamiști ai Hamas

Barbu: Nu am fost mulţumit de modul în care sistemul bancar din România a finanţat fermierii în 2024