in ,

Nava din Marea Neagră afectată de incendiu, survolată din nou – A fost constatată o scădere a temperaturii în zonă, dar încă nu se permite accesul la bord / Nu există indicii privind existenţa unui risc pentru populaţie sau a unui pericol de poluare

Nava din Marea Neagră afectată de incendiu, survolată din nou – A fost constatată o scădere a temperaturii în zonă, dar încă nu se permite accesul la bord / Nu există indicii privind existenţa unui risc pentru populaţie sau a unui pericol de poluare

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) anunţă, joi, că nava din Marea Neagră afectată de incendiu a fost survolată din nou şi a fost constatată o scădere a temperaturii în zonă. Cu toate acestea, încă nu se permite accesul la bord.

Un elicopter aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne a survolat din nou zona în care se află nava comercială afectată de incendiul produs în largul Mării Negre.

“Pe timpul survolului, echipajul a efectuat o nouă evaluare cu ajutorul sistemului de termoviziune din dotarea aeronavei. Comparativ cu misiunea desfăşurată în ziua precedentă, a fost constatată o scădere a temperaturii în zona afectată de incendiu, fără a fi observate manifestări ale incendiului cu flacără deschisă”, a transmis DSU.

Instituţia precizează că evoluţia este monitorizată permanent, iar în funcţie de rezultatele evaluărilor şi de condiţiile de siguranţă existente la faţa locului va fi analizată oportunitatea accesului la bordul navei pentru efectuarea verificărilor necesare.

“Până în acest moment, nu există indicii privind existenţa unui risc pentru populaţie sau a unui pericol de poluare a mediului marin”, precizează oficialii DSU.

Nava comercială Gas Lisbon, un tanc petrolier de tip LPG aflat sub pavilion liberian, se afla la aproximativ 20 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe când a suferit avarii majore, iar la bord a izbucnit un incendiu.

Sindicatul Liber al Navigatorilor a afirmat, marţi după-amiază, că nava ar fi fost lovită de două rachete.

Vasul comercial a plecat din portul Alexandria (Egipt) şi se îndrepta către Reni (Ucraina), fiind în tranzit în Zona Economică Exclusivă a României. Nava avea la bord o încărcătură de peste 3.790 de tone de propan şi un echipaj format din 17 persoane.

Toţi membrii echipajului au fost evacuaţi şi recuperaţi în siguranţă. Trei marinari au fost răniţi, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Tulcea.

Miercuri, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au explicat, în contextul unor reproşuri privind neutilizarea navelor multirol din dotarea IGSU în cazul incendiului de la bordul petrolierului Gas Lisbon, că o astfel de intervenţie “nu ar fi fost oportună, şi nici justificată” din punct de vedere al siguranţei personalului, dat fiind că nava transporta o cantitate importantă de propan, existând “riscuri majore”, inclusiv explozii, care “ar pune în pericol viaţa echipajelor de intervenţie”.

Sursa citată adăuga că în astfel de situaţii este prioritară viaţa salvatorilor, cu atât mai mult cu cât “nu exista un pericol iminent pentru populaţie şi nici indicii privind producerea unei poluări marine care să impună desfăşurarea unor operaţiuni de stingere din partea autorităţilor române”.

Totodată, IGSU menţiona că nava este încă în perioada de “instruire şi antrenamente” pe mare, în condiţiile în care încadrarea funcţiei de comandant de navă a ridicat anumite probleme.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bolojan, despre legea ANI: Guvernul va susţine în Parlament ca declaraţiile de avere să fie publicate, în mod obligatoriu, pe site-ul instituţiei

Bolojan, despre legea ANI: Guvernul va susţine în Parlament ca declaraţiile de avere să fie publicate, în mod obligatoriu, pe site-ul instituţiei

Conference League: Alashkert – CFR Cluj 1-1 / Calificarea se decide săptămâna viitoare, la Cluj

Conference League: Alashkert – CFR Cluj 1-1 / Calificarea se decide săptămâna viitoare, la Cluj