Conducerea Consiliului Județean (CJ) Neamț a predat, miercuri, amplasamentul către companiile care vor construi noul Spital Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, investiție în valoare de 300 de milioane de euro asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS).
Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a declarat că aceasta este cea mai mare investiție din județul Neamț, din ultimii 36 de ani.
‘Este un moment istoric pentru județul Neamț, pentru că, după zeci de ani de zile, județul merită să aibă un nou spital județean. (…) Avem finanțarea asigurată și contractul semnat cu reprezentanții firmelor care au câștigat licitația. Asta înseamnă că nu vom avea probleme financiare cu această investiție’, a transmis președintele CJ Neamț, Daniel Vasilică Harpa.
La rândul său, managerul SJU Piatra-Neamț a precizat că în noul spital vor fi înglobate secțiile care fac parte din zona urgențelor medico-chirurgicale.
‘Noul spital nu va îngloba toate specialitățile de la actualul SJU Piatra-Neamț dar am încercat cu cei de la CJ Neamț și cu proiectantul să găsim soluția cea mai bună, tocmai pentru că este spital de urgență, și să aducem în acest spital nou specialitățile medicale care reprezintă urgențe. (..) Aducem specialitățile care reprezintă urgențele medico-chirurgicale’, a precizat managerul SJU Piatra-Neamț, conf. dr. Alexandru Patrașcu.
Noul spital din Piatra-Neamț va avea 468 de paturi din care 38 de paturi sunt alocate spitalizării de zi iar 40 de paturi sunt pentru Anestezie Terapie Intensivă.

Clădirea va avea regim de subsol, demisol, parter și cinci etaje, pe o suprafață construită de 14.550 metri pătrați și o suprafață desfășurată de 66.342 metri pătrați.
Este prevăzută și o anexă tehnică, pe circa 1.269 metri pătrați.
Proiectul în valoare de 300 de milioane de euro prevede atât construcția noului spital cât și dotarea acestuia cu aparatură și echipamente medicale.
Data de finalizare a proiectului este 30 aprilie 2029.


