Proiectul ”Piatra-Neamț: Recunoștință și omagiu personalităților care au dus și duc mai departe numele orașului”, inițiat de primarul Adrian Niță în octombrie 2025, va continua în luna mai cu încă șapte stele pe Aleea Personalităților din Piatra-Neamț.
Potrivit municipalității, vor fi omagiați, prin dezvelirea unor stele care le sunt dedicate, artiștii Claudiu Istodor, Eugen Apostol, Radu Afrim, David Esrig, Andrei Șerban și Gelu Nițu.
”Există oameni care nu doar trec prin viață, ci lasă în urma lor urme atât de adânci încât devin repere pentru un întreg oraș. Sunt acei oameni care au oferit municipiului Piatra-Neamț o identitate culturală și un nume rostit cu respect peste tot în lume. Din acest crez am inițiat, în luna octombrie a anului trecut, proiectul ‘Piatra-Neamț: Recunoștință și omagiu personalităților care au dus și duc mai departe numele orașului’. Este modul nostru de a spune ‘mulțumim’ celor care au dăruit acestui loc emoție, sens și mândrie”, a declarat, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, primarul municipiului Piatra-Neamț.
Alături de aceștia, în mod simbolic, o stea pe Aleea Personalităților va fi dedicată în memoria îndrăgitei actrițe Draga Olteanu Matei, reprezentantă a Generației de Aur a teatrului românesc.
”Chiar dacă destinul a făcut ca ea să nu debuteze pe scena Teatrului Tineretului, legătura sa cu Piatra-Neamț a fost una de un magnetism sufletesc rar. A ales să fie a noastră, este Cetățean de Onoare al orașului și, mai presus de toate, a ales să își doarmă somnul de veci aici, în pământul nemțean pe care l-a iubit atât de mult. Este datoria noastră să îi păstrăm memoria vie”, a adăugat Adrian Niță.
Prin toată activitatea și parcursul lor artistic, actorii și regizorii enumerați au contribuit, în mod direct sau simbolic, la afirmarea și prestigiul cultural al municipiului Piatra-Neamț, consolidând identitatea acestuia ca reper important pe harta teatrului românesc.


