in ,

Neamț: Groapă adâncă de 10 metri prin care se degajă clor, semnalată în comuna Dochia

O groapă cu un diametru de aproximativ 50 de centimetri și adâncimea de circa 10 metri, care se degajă cantități mici de clor, a fost semnalată în comuna Dochia, de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.

‘În această dimineață, la locul indicat a fost direcționat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție și cu un ofițer CBRN, care au constatat cele sesizate. Astfel, a fost solicitat sprijinul echipajului specializat CBRN din cadrul ISU Bacău’, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.

În urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat că din interiorul găurii formate se degajă clor în cantități mici.

Prima locuință se află la o distanță de aproximativ 600 metri de locul respectiv, iar la 150 m se află Drumul Județean DJ 157.

La locul evenimentului sunt prezenți reprezentanți ai instituțiilor cu rol în gestionarea unor astfel de situații de urgență.

What do you think?

97 Points
Upvote Downvote

Written by

Mureș/Leonard Azamfirei: Din cei 1.705 studenți internaționali ai UMFST, 512 sunt din Germania

VIDEO Gorj: Continuă deszăpezirea pe Transalpina; strat de zăpadă de peste doi metri pe partea carosabilă