Un tânăr din județul Iași a fost reținut după ce s-a urcat sub influența alcoolului la volanul unui autoturism și a intrat în coliziune cu o autospecială a poliției, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
”În timp ce un echipaj de poliție se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ 207B, în localitatea Săbăoani, polițiștii au efectuat semnal acustic și luminos, pentru a opri un autoturism, ce se deplasa pe sectorul de drum anterior menționat, având informații că acesta este condus de o persoană ce s-ar putea afla sub influența alcoolului. Conducătorul autoturismului a efectuat viraj dreapta, intrând în coliziune cu autospeciala de poliție și continuându-și deplasarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Ramona Ciofu.
În urma verificărilor desfășurate de polițiști, a reieșit că proprietarul autoturismului este din județul Iași.
Polițiștii au identificat autoturismul în localitatea Șcheia din județul Iași iar conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


